Cu un număr de 1.530 de decese la 100.000 de locuitori în 2015, doar Bulgaria, care a înregistrat 1.660 de decese la 100.000 de locuitori, ne depășește. Media în cadrul statelor membre UE era de 1.036 de decese la 100.000 de locuitori, potrivit Eurostat.
Pe locul al treilea în clasament după Bulgaria şi România se situează Ungaria (1.500), Lituania (1.490), Letonia (1.489), Croaţia (1.430) şi Slovacia (1.390). la polul opus se află Franţa (859 de locuitori), Spania (873), Italia (901), Suedia (927) şi Luxemburg (930).
În 2015, 5.217.376 de persoane au decedat în statele membre UE, cu 272.000 mai mult decât în anul anterior. Din total, circa 2 milioane de decese (38%) s-au înregistrat în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 70 şi 85 de ani.
În ceea ce priveşte cauzele deceselor, puţin peste 1,9 milioane persoane au decedat din cauza bolilor aparatului cardiovascular, iar 1,3 milioane au decedat din cauza cancerului. Totodată, 442.100 de persoane au decedat din cauza afecţiunilor aparatului respirator, iar 230.000 din cauza accidentelor sau a altor cauze externe.
Citește și: Centrul de informare turistică de pe strada Lipscani, la un pas de a fi închis. Centrul ajută, anual, peste 12.000 de turiști
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro