România și Bulgaria, campioane la morți pe șosele. Avem cele mai proaste drumuri din UE, potrivit cifrelor de la Comisia Europeană

 3 comentarii
Arhiva foto

Peste 20.000 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), anul trecut, cu o rată a mortalităţii de 46 de decese la un milion de locuitori, arată datele finale publicate joi de Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Cifrele reprezentând o scădere de 1% faţă de anul precedent și nici clasamentul general în ce privește drumurile nu s-a schimbat semnificativ.

Astfel, cele mai sigure drumuri sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Danemarca (27/milion), în timp ce Bulgaria şi România - în pofida îmbunătăţirilor - au avut cele mai ridicate rate - 82 şi, respectiv, 81 de decese la un milion de locuitori.

Deşi tendinţa pe termen lung arată în 2023 o reducere de 10% comparativ cu 2019, actualul ritm de scădere este sub obiectivul UE de reducere cu 50% a deceselor cauzate de accidente rutiere şi, pentru prima dată, şi a vătămărilor grave, până în 2030, ceea ce ar necesita un declin anual de 4,5%.

Progresele continuă să fie inegale între statele membre UE, Cehia, Cipru, Polonia, România şi Finlanda înregistrând cele mai scăzute cifre de când s-a început publicarea datelor.

Polonia a raportat un declin de 35% al numărului deceselor cauzate de accidente rutiere între 2019 şi 2023, în timp ce Irlanda a înregistrat un avans de 32%.

În prezent, în fiecare săptămână aproximativ 400 de persoane mor în accidente rutiere pe drumurile europene. Planurile UE de siguranţă rutieră vizează atingerea obiectivului de zero decese cauzate de accidente rutiere până în 2050.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    xanathos 11.10.2024, 13:11

    Concluzia e ca avem cei mai prosti soferi, nu cele mai proaste drumuri. Prin asemenea titluri nu faceti decat sa mai adaugati niste morti la statistica, consolidand impresia ca e ok sa conduci ilegal, drumul e de vina daca se intampla ceva. Voi acolo in redactie cu ce viteza circulati in localitate?

  • Avatar comentarii

    Gladiator 11.10.2024, 13:37

    Avem printre cei mai agresivi si iresponsabili soferi din Europa si in top sunt soferii cu cotetele care au implinit deja majoratul care se iau la intrecere cu cei care au cumparat aceleasi masini, dar ultimele modele. Am fost in sudul Italiei anul acesta. In afara acele strazi statale care seamana cu o autostrada cu doua benzi - la care viteza medie era cam maxim 90 km la ora si cu restrictii la 70 din cand in cand - in rest soselele sunt asa si asa si cu multe restrictii de viteza si camere de radar destul de dese. Pentru noi autostrazile vor insemna si mai multe accidente pentru ca lumea nu va merge cu viteza legala, ci vor merge cu 150 - 180 km la ora - ca de ce am dat 50k euro pe masina - ca asa au vazut ei in Germania. Daca chiar dorim sa reducem numarul de accidente pe sosele atunci trebuie ca punem restrictii de viteza, camere radar acolo unde este nevoie, amenzi destul de mari si suspendari de carnete nu numai daca depasesti 50 km/h, ci incepand de la 30km/h.

    • Avatar comentarii

      cobra 11.10.2024, 18:35

      Degeaba ai fost in sudul Italiei..că te-ai intors...b. De ce ar fii mai ne educați cei cu masini vechi, decăt cu ce care au masini noi...crescuti in democratie si educație sub centură?

  • Avatar comentarii

    cobra 11.10.2024, 18:32

    Felicitări Milena pentru acest articol. In sfârșit, este cineva care spune de ce se intâmplă așa de multe accedente mortale. Dacă acesti mediocri ce conduc țara, ar fura mai puțin și ar face străzi, drumuri, șosele și autostrăzi, nu ar mai fii atâția morți. Limitați fiind,pun doar restricții conducătorilor auto. Amenzi și sancțiuni. Românii au mai multe restricții, pe toate planurile, decât pe vremea lui Ceaușescu. P.S. nu pot să nu recunosc faptul ca problemele se datoreaza si nivelului scăzut de educatie si cultura al celur care au cate 2-3 Diplome de absolvire facultati, sau de absolvire lice - dar asta tot guvenantilor se datorează!

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
Adina Buzatu si Sara, fiica ei
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!