Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, milioane de români au plecat în Anglia, Spania, Italia, sau Germania, unde salariile sunt, în general, de 4-5 ori mai mari decât în România. Aşa s-a ajuns la situaţia în care firmele de construcţii din ţara noastă, de exemplu, găsesc tot mai greu mână de lucru.

Ştiu că au fost discuţii despre Somalia, Vietnam. În construcţii am auzit, în ultimul timp, mulţi oameni din Vietnam sunt aduşi aici. Sunt destul de serioşi, muncesc. Nu este ca un angajat din România, dacă nu-i mai convine, mâine nu mai vine la birou. E puţin mai dificil să ajungi înapoi în Vietnam. Nu sunt foarte departe de salariul mediu pe economie, nu e nicio diferenţă de salariul oferit românilor. Dar, acele salarii pe care românii le consideră mici în acest moment, acei oameni le consideră mari”, a explicat Bogdan Badea.

Acesta a mai precizat că şi în zona de HORECA se acutizează criza de personal. Din cauza modului în care restaurantele şi hotelurile plătesc angajaţii, în multe situaţii fiind venit bazat pe tips-uri, românii preferă să plece în străinătate, unde au salarii fixe.

Este clar că fiecare îşi caută un loc de muncă mai bine plătit, iar în industria de HORECA salariile din afara României, care sunt şi destul de transparente, îţi dai seama cât ai câştiga pe un vas de croazieră astăzi.

Intri pe eJobs, vezi că pe un vas de croazieră îţi oferă 3.000 de euro, ai în faţă această ofertă şi vrei să fructifici oportunitatea. La noi, salariile încă sunt foarte mici, zona de restaurante se bazează foarte mult pe bacşişuri, care e un venit nereportabil de la o lună la alta. E posibil să ai o lună bună, să câştigi X la sută peste salariu, sau e posibil să ai o lună foarte proastă în care rămâi doar cu salariul. Ai posibilităţi de promovare şi în HORECA, dar e lipsa de răbdare. Vrei de mâine să câştigi, vrei să fii sigur cât câştigi, vrei să fii sigur de veniturile tale.

Şi de aici apare această nevoie de forţă de muncă din străinătate, pentru că până şi salariile acelea de entry-level sunt mult mai mari în România decât sunt în ţările de unde importăm în acest moment forţă de muncă”, a mai precizat Bogdan Badea.

CITEȘTE ȘI

Patronul căruia i-au fost omorâți 48.000 de porci acuză: ”Prima oară, autoritățile m-au anunțat de riscul pestei porcine într-o duminică, la jumătatea lui iunie 2018!”. Guvernul găsise primul focar în iulie 2017!

Un patiser român trăiește de aproape 40 de ani în Marea Britanie și angajează numai compatrioți. Ovidiu Șarpe: ”Sunt disperați să muncească”

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon