România îşi va construi un «Soare» propriu

Comentează

Peste 25 de ani, ţara noastră va rămâne fără petrol şi gaze naturale.

Raportul “Strategia energetică a României” arată că în anul 2035 ţara noastră nu va mai avea rezerve de petrol şi de gaze naturale. La nivel planetar, aceste hidrocarburi se vor termina prin anul 2070. Ce vom face după aceea? Oricât ar părea de ciudat, unul din planurile serioase ale autorităţilor e să-şi construiască un “Soare” propriu, până cel târziu în 2050.

Când vorbim de reactoare nucleare, ne gândim imediat la uraniu, la sub- stanţe radioactive. Omenirea se pregăteşte însă să realizeze un alt tip de reactor, curat, care să nu prezinte nici un pericol de iradiere. Cum?

În interiorul Soarelui au loc permanent miliarde de reacţii nucleare de fuziune, cu degajări uriaşe de energie termică, adică de căldură. Practic, o stea, cum e Soarele, este un reactor uriaş. Plecând de aici, pentru a rezolva problemele energetice, oamenii de ştiinţă au început să construiască prima centrală nucleară de fuziune atomică din lume, care va fi gata în 2016, în Franţa. Spre deosebire de centralele nucleare de fisiune, care folosesc uraniu, cum e cea de la Cernavodă, cele de fuziune nu au nevoie de material radioactiv, ci de tritiu şi deuteriu, izotopi ai hidrogenului, adică un fel de atomi de hidrogen cu nucleul mai mare.

Ca atare, în măsura în care rezervele mondiale de uraniu, folosit în reactoarele clasice, sunt limitate, resursele pentru combustibilul dintr-un reactor de fuziune sunt ieftine şi nelimitate, deoarece hidrogenul va exista mereu pe Terra. Pe de altă parte noul tip de centrală nucleară nu produce deşeuri radioactive, cum fac cele clasice, adică e o sursă de energie curată. După punerea la punct a tehnologiei, se va face calculul comercial pentru cea mai rentabilă metodă de aplicare a fuziunii nucleare.

La proiect mai lucrează Franţa, Germania şi Italia

La proiect lucrează Franţa, Italia, Germania şi România - noi, prin Institutul de Criogenie şi Separări Izotopice din Râmnicu Vâlcea (ICSI). Conform directivelor UE, întreaga Europă trebuie să treacă pe producţia de energie electrică prin centrale de fuziune. Astfel, în viitorul destul de apropiat, centralele termice ale continentului nu vor mai avea nevoie de gaz metan, de lemn, de cărbune sau de păcură - vor încălzi apa cu energie electrică.

“Până în 2050, cel târziu, şi România îşi va construi un «soare » propriu, adică o centrală de fuziune cu o capacitate de 2.000 MW/h. Faţă de alte ţări, noi avem avantajul accesului direct la tehnologie, pentru că participăm cu specialişti în proiectul de bază. Pentru a înţelege cât de important e acest reactor în construcţie, trebuie spus că Rusia, China şi Japonia insistă să contribuie şi ele financiar pentru a avea apoi posibilitatea de a construi aşa ceva la ele acasă”, ne-a spus prof. Ioan Ştefănescu, directorul general al ICSI.

Inginerul Alin Lazăr pregăteşte combustibilul pentru noul reactor

România participă oficial cu proiectul de producere a tritiului gazos şi a deuteriului, sursele de alimentare pentru reactorul de fuziune. Studiul se face la ICSI, din Râmnicu Vâlcea. Omul care se ocupă de acest lucru se numeşte Alin Lazăr, este inginer, are 35 de ani şi este considerat o somitate în acest domeniu. “Sunt doar câţiva oameni în Europa de nivelul lui Alin în probleme de tritiu şi de deuteriu”, ne-a spus directorul Ioan Ştefănescu.

Arhiva foto


Funcţionează pe baza «defectului de masă»

Cu o sută de ani în urmă se ştia că într-o reacţie chimică intră o cantitate de substanţă şi rezultă aceeaşi cantitate de substanţă, adică “nimic nu se pierde, nimic nu se adaugă, totul se transformă”. Ştiinţa secolului XX a demonstrat însă că există anumite reacţii care nu se conformează legii conservării materiei. E vorba de cele nucleare, cum e aceea de fuziune, în care nucleele a doi atomi se combină şi rezultă un al treilea atom. S-a observat însă că masa atomului rezultat e mai mică decât suma atomilor intraţi în combinaţie, adică dispare o cantitate de substanţă. E ca şi cum ai pune într-un recipient un kilogram de substanţă, peste care ai mai turna un kilogram de substanţă, iar la final ai obţine doar 800 de grame. Această ciudăţenie fizică a fost numită “defectul de masă” şi se explică prin faptul că materia pierdută se transformă în energie. Noul tip de centrală va produce energie pe baza acestui “defect de masă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
20:41
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
20:05
Trump vrea să-i ofere lui Putin stimulente de câteva miliarde de dolari în schimbul unui armistițiu parțial în Ucraina
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
Interviu
19:23
Ce implică Planul European pentru Locuințe Accesibile? Pentru ce primește România bani europeni
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?