Articolul 103 din Constituția prevede că preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

În Parlament, coaliția PSD-ALDE are majoritate, astfel că este de așteptat ca votul în plenul reunit al Parlamentului să fie dat cât mai repede.

Imediat după desemnare, premierul Viorica Dăncilă urmează să stabilească echipa de miniștri cu care va merge în fața Parlamentului. Astfel, sunt așteptate ședințe atât la partid cât și în coaliția PSD-ALDE.

De asemenea, Viorica Dăncilă va avea discuții și cu UDMR și cu minoritățile, pentru o eventuală susținere, prin vot, a echipei guvernamentale. Miniștrii vor fi audiați în comisiile de specialitate iar mai apoi vor merge în plenul reunit, pentru votul de învestitură.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

După validarea Guvernului Dăncilă de către Parlament, se va merge la Palatul Cotroceni, pentru depunerea jurământului de credință.

Cel mai probabil, se vor opera mai multe modificări în Guvern, miniștrii care l-au susținut pe fostul premier Mihai Tudose urmând să nu se mai regăsească în noul Cabinet condus de Viorica Dăncilă.

Nume noi vehiculate pentru a intra în Guvern sunt Ecaterina Andronescu și Rodica Nassar, iar cei care vor face un pas în spate sunt Felix Stroe, Mircea Titus Dobre și Gabriel Petrea.

Viorica Dăncilă a fost desemnată premier de Klaus Iohannis. Decizia a fost luată după ce președintele Klaus Iohannis a avut miercuri consultări cu toate partidele parlamentare și a primit trei propuneri de premieri: Viorica Dăncilă (PSD), Eugen Tomac și Siegfried Mureșan (ambii PMP).

Președintele a explicat că decizia sa a ținut cont de prevederile Constituției, de faptul că PSD are majoritate în Parlament, și a precizat că ”dă încă o șansă acestui partid”, prin desemnarea Vioricăi Dăncilă pentru a forma Guvernul. Șeful statului a mai cerut ca toate procedurile privind validarea Guvernului să se finalizeze până la 1 februarie.

Citește și: Oile, dușmanul neașteptat al militarilor americani de la Deveselu. Armata SUA, în război cu un cioban

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI