România ocupă unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește durata vieții după pensionare, relevă o analiză publicată de Profit.ro pe baza datelor Eurostat.
Cuprins:
În cazul bărbaților români, media de viață după retragerea din activitate este de doar 7,9 ani, în condițiile în care vârsta de pensionare este 65 de ani, iar speranța de viață este de 72,9 ani.
Prin comparație, în țările vest-europene, perioada trăită din pensie depășește frecvent 14 ani.
De exemplu, în Italia, un bărbat se pensionează la 67 de ani și are o speranță de viață de 81,7 ani, ceea ce înseamnă 14,7 ani de viață după pensionare.
Diferențe uriașe între bărbații care trăiesc în România și cei care locuiesc în statele din vestul Europei :
Raportul dintre speranța de viață și vârsta de pensionare îi plasează pe români în coada clasamentului, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania și Ungaria.
Pentru femeile din România, speranța de viață este de 80,5 ani, iar vârsta de pensionare de 61 de ani, ceea ce înseamnă 19,5 ani de viață după pensionare.
Deși cifra este superioară celei înregistrate la bărbați, România se situează în continuare sub media vestică:
Bărbații din România se pensionează la 65 de ani, iar femeile la 61 de ani.
În comparație, majoritatea țărilor vest-europene au uniformizat vârsta de pensionare între 65 și 67 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați:
Diferența dintre Est și Vest este considerabilă, în ciuda existenței unor vârste de pensionare relativ similare în toată Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, România avea cea mai mare creștere a speranței de viață din UE.
| Țară | Vârsta de pensionare | Speranța de viață | Ani după pensie |
| Malta | 62 | 82 | 20 |
| Franța | 62 | 80 | 18 |
| Luxemburg | 65 | 82 | 17 |
| Suedia | 66 | 82 | 16 |
| Cipru | 65 | 80 | 15 |
| Italia | 67 | 82 | 15 |
| Spania | 67 | 81 | 14 |
| Olanda | 67 | 81 | 14 |
| Irlanda | 66 | 81 | 15 |
| Belgia | 66 | 80 | 14 |
| România | 65 | 73 | 8 |
| Bulgaria | 65 | 72 | 7 |
| Letonia | 65 | 71 | 6 |
parpalache 30.07.2025, 18:19
Pai se știe ca suntem deținatorii tuturor recordurilor...negative din UE!Doar Propaganda-care ne insulta inteligența zilnic-susține ca România traiește un miracol economic-laudându-se cu pib-ul...multinaționalelor-triplat-prin... triplarea prețurilor!