De la 1 iulie, romanii trebuie sa-si redimensioneze serios bugetele lunare, daca vor sa faca fata cheltuielilor suplimentare impuse de noul val de scumpiri. Benzina, gazele si electricitatea sunt, de sambata, mai scumpe, lucru care va duce cu certitudine, in perioada urmatoare, si la cresterea preturilor la alimente si servicii. Producatorii de carne sustin ca acestea vor fi majorate cu cel putin 5% in luna august, in timp ce patronii fabricilor de paine se multumesc sa mai astepte.
Nici tarifele la energia termica nu vor mai sta prea mult timp la acelasi nivel, in conditiile in care voci tot mai insistente din domeniu cer cresterea acestora cu cinci procente. Vesti cu adevarat proaste vin insa pentru viciosi. Pachetul de “Carpati” costa de azi 33.000 de lei, iar cea mai ieftina sticla de vodca de un litru va fi de 250.000 de lei.
Nici acest viciu nu va mai putea fi “intretinut” cum trebuie de cei care obisnuiesc sa consume alcool. De vina e tot acciza, care a crescut semnificativ pentru hectolitrul de alcool pur. “Cel mai mic pret la un litru de vodca va fi 250.000 de lei. In stilul acesta, contrabanda se va extinde. Pentru ca produsele intermediare nu se supun acestei accizari, vom intalni produse cu nume ciudate, care sunt de fapt amestec de alcool cu vin”,
ne-a declarat Radu Morariu, de la patronatul in domeniu. Chiar daca accizele la bere nu vor creste la fel de mult, pretul de cost al acesteia va creste, de asemenea, cu aproximativ 1.500 de lei/sticla. Accizele la vi-nuri, alte bauturi fermentate si produse intermediare vor fi mentinute la nivelul actual.
Profitand de cresterea nivelului accizelor, Petrom a majorat, de la 1 iulie, preturile la carburanti, in medie, cu 2 bani pe litru (200 de lei vechi). Astfel, in statiile Petrom, benzina Eco Premium are un pret de 3,47 lei/l, cea Premium 95 fara plumb 3,45 lei/l, iar un litru de motorina Euro Diesel 4 va costa 3,36 lei. Benzinarii particulari au anuntat ca vor opera cresteri de pana la 400 de lei/litru.
1 iulie 2006 poate fi considerata o data neagra pentru fumatorii cu venituri reduse si nu numai. De sambata, preturile pachetelor de tigari au crescut in medie cu 4.000 de lei vechi, ca urmare a majorarii nivelului accizei si a introducerii taxei de viciu, impusa de Ministerul Sanatatii. Astfel, cel mai ieftin pachet de tigari va costa 33.000 de lei, iar cele mai scumpe se vor apropia de nivelul de 60.000 de lei. Producatorii sustin ca preturile vor intra in vigoare incepand de azi. In aceste conditii, este de asteptat ca specula cu tigari importate din tarile vecine sa ia amploare.
Acciza pentru electricitatea destinata populatiei va urca de la 0,30 euro/MWh la 0,39 euro/MWh, ceea ce, din fericire, nu va avea efecte semnificative asupra facturii de curent. La un consum de 150-200 kW pe luna, o familie va plati in plus aproximativ 500 de lei la factura. In cazul electricitatii utilizate in scop comercial, taxa va creste de la 0,14 euro/MWh la 0,19 euro/MWh.
Tarifele la gazele naturale cresc, in medie, cu 1,54%. Astfel, populatia cu un consum de gaze de pana la 2.400 metri cubi pe an va plati 8,43 milioane de lei pe mia de metri cubi – daca sunt abonati la Distrigaz-Sud si 8,42 milioane de lei pe mia de metri cubi – in cazul Distrigaz-Nord, acum cunoscuta sub denumirea de E. ON Gaz. Majorarea poate parea infima, insa, cumuland toate cresterile de peste an, factura din urmatorul sezon rece va fi cu pana la 25% mai mare decat cea din iarna trecuta.
De la 1 iulie, preturile se afiseaza in lei noi
Comerciantii nu mai sunt obligati, de la 1 iulie, sa afiseze preturile si tarifele atat in lei noi, cat si in lei vechi. Conform legii, nu devine insa obligatorie numai afisarea in moneda noua, ci preturile pot fi prezentate in continuare dual. Se incheie astfel prima etapa a denominarii monedei nationale, inceputa la 1 iulie 2005, cand s-a trecut la “leul nou” prin taierea a patru zerouri din coada leului. In perioada 1 iulie 2005 – 31 decembrie 2006, cele doua emisiuni monetare vor circula in paralel, leii noi urmand sa-i inlocuiasca treptat pe cei vechi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_160aae80d252def31056af3f84601e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76282fa0e5438fda09f78c355982d6a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c9fd20ec19acee709a1a3c3703f88ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2006/07/4-actualitate-Glow-1_5083.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_77207cfac1f92c0bdd0e936a006d601e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/cristina-spatar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andrei-bortica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vaccin-covid-pfizer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dr--liviu-ojoga-totul-despre-durerile-de-genunchi-la-bine-pentru-tine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/monica-cirstoiu-despre-panourile-anticezariana-foto-libertatea-alexandra-manaila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mcdonalds-walkathon-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1085254914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/politie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/peter-eckstein-kovacs.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8745272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/invierea-lui-lazar-icoana.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.