Românii din afara țării vor putea primi lefuri mai mari!

Comentează

Oficialii europeni nu mai vor discriminare în rândul muncitorilor din șările membre ale Uniunii europene, UE, așa că au de gând să corecteze inechitățile existente pe piața muncii.

Concret, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Marianne Thyssen, va prezenta marţi o serie de propuneri menite să combată dumpingul social în Uniunea Europeană, propuneri ce vor avea la bază principiul pentru muncă egală, salariu egal, transmite  AFP.

”Marţi la Strasbourg comisarul Thyssen va prezenta un pachet de măsuri sociale”,a confirmat purtătorul de cuvânt comunitar Alexander Winterstein.

Acest pachet vizează o revizuire a normelor ce se aplică lucrătorilor dintr-o ţară a UE detaşaţi temporar într-o altă ţară a UE.

Astfel de lucrători sunt în general est-europeni veniţi să lucreze pe salarii foarte mici în statele vest-europene, motiv pentru care sunt acuzaţi de concurenţă neloială pe piaţa muncii.

Ideea pe care se va merge la Strasbourg este ”pentru muncă egală, salariu egal la acelaşi loc de muncă”

Dacă acest pachet de măsuri va fi implementat accesul est-europenilor pe piaţa muncii din vest ar putea fi îngreunat în condiţiile în care angajatorii lor nu ar mai putea beneficia de avantajul salariilor mici pe care le oferă acestor lucrători. Pe de altă parte, nu se va schimba regula ce prevede că lucrătorul detaşat rămâne în evidenţele sistemului de securitate socială din ţara sa de origine.

Un al doilea principiu va fi acela că detaşarea unui lucrător într-o altă ţară a UE poate dura cel mult doi ani, legislaţia europeană actuală fiind neclară la acest capitol.

Conform datelor Comisiei Europene, în anul 2014 pe ansamblul Uniunii Europene erau 1,92 de milioane de lucrători detaşaţi, cu 44,4% mai mulţi faţă de anul 2010. Astfel de lucrători au de obicei contracte a căror durată medie este de sub patru luni. Cei mai mulţi lucrători detaşaţi erau înregistraţi în 2014 în Germania (peste 400.000), Franţa (puţin sub 200.000) şi Belgia (circa 160.000).

Ce spun românii despre acest lucru:

Arhiva foto

Gabriel Popescu-35 de ani-Germania-lucrează la carmangerie

”Eu câștig undeva la 1000-1200 de euro, cu ore suplimentare la greu. Neamțul, colegul meu, sare de 2300, cu program fix. Nu se bagă la muncile mai rușinoase. Este absolut normal ca la muncă egală să primești leafă egală. Clar este o discriminare între cetățenii Uniunii. Sper ca și după ce se va adopta pe piața muncii din Europa să nu fie un impediment pentru cei din Europa de Est”, ne-a spus Gabriel.

Ileana-30 de ani - medic în Belgia

„În Belgia, cei mai mulţi medici rezidenţi români sunt plătiţi sub forma unei burse de formare profesională, iar suma pe care o primeşti, în jur de 1.800 de euro, include şi gărzile. Asta deşi belgienii şi cetăţenii ţărilor din Vestul Europei pot încasa lejer şi dublu pentru aceeaşi muncă. În aceeaşi categorie cu românii, adică plătiţi cu burse, mai sunt şi congolezii şi libanezii”, ne-a povestit, Ileana, medic ginecolog rezident într-un mare spital din Belgia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:51
Soluția simplă și ieftină pentru curățarea cuptorului: cele două ingrediente din bucătărie care dizolvă rapid grăsimea arsă
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește