Problemele financiare au reprezentant, în 2016, cel mai frecvent motiv pentru neefectuarea unei călătorii în străinătate. Cei mai mulți europeni care nu au avut bani de excursii sunt în Grecia, Portugalia, Croaţia, Cipru, Belgia şi România, arată datele publicate vineri de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
În urmă cu doi ani, aproape jumătate (48%) din europenii care nu au făcut călătorii au indicat că banii au fost principalul motiv pentru neefectuarea acestora, în timp ce 20% au menționat motive medicale și alți 20% au specificat că nu au vrut să călătorească, scrie Agerpres.
Cel mai ridicat procent de cetățeni care nu au efectuat, în 2016, călătorii în scop turistic din cauza problemelor cu banii s-a înregistrat în Grecia (74,6%), Portugalia (66,4%), Croaţia (61,6%), Cipru (56,7%), Belgia şi România (ambele cu 55,3%).
aproape 62% din populația UE în vârstă de 15 ani sau mai mult a făcut cel puțin o călătorie în scop turistic din motive personale. Jumătate, 50% au efectuat cel puțin o călătorie în țara lor și au rămas peste noate în hoteluri și pensiuni, iar aproape o treime (32% au făcut cel puțin o excursie peste granițe.
FOTO: PIXABAY