Rusia plănuiește să înregistreze până la jumătatea lunii octombrie cel de-al doilea vaccin anti-COVID, a anunţat marți, 22 septembrie, agenţia de presă TASS. Primul ser împotriva noului coronavirus, Sputnik-V, a primit deja girul președintelui Vladimir Putin.
Noul vaccin rusesc a fost dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, iar specialiştii săi au finalizat săptămâna trecută prima fază a testării pe oameni, scrie Agerpres.
Testele finale, efectuate pe un eşantion amplu, de peste 40.000 de oameni, sunt în curs de desfăşurare.
Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, în august. Preşedintele rus, Vlaidmir Putin, a declarat atunci că una dintre fiicele sale a fost imunizată cu Sputnik-V.
Vaccinul a fost însă primit cu multe rezerve, pentru că a mers la omologare după faza a treia a testării, arzând o etapă importantă, cea de-a patra, care presupune testarea pe un grup mare de oameni. La această etapă, Sputnik-V s-a întors abia după aprobare.
Mihail Murașko, ministrul sănătății din Rusia, a afirmat că, până acum, au fost vaccinați peste 300 dintre cei 40.000 de voluntari înscriși în această ultimă fază a testării vaccinului rusesc.