Concediați, decedați și trimiși „să se odihnească”. Rusia a rămas fără cele mai importante figuri de la vârful armatei. Ce înseamnă asta

 6 comentarii

Armata rusă a pierdut doi generali în sudul Ucrainei în decurs de 24 de ore, un semn clar al deficiențelor și disidențelor care se manifestă în rândul conducerii militare a Rusiei. În plus, rebeliunea lui Prigojin a crescut temerile privind posibile trădări în interiorul Ministerului Apărării. Iar, mai mult de atât, bloggerii militari ruși vorbesc despre un „război” intern în armata rusă. De suferit are campania militară din Rusia, arată o analiză CNN.

La primele ore ale dimineții de marți, o rachetă ucraineană a lovit un hotel din orașul Berdiansk, care se află sub controlul armatei ruse.

Una dintre multele victime anunțate în urma atacaului a fost general-locotenentul Oleg Tsokov, comandantul adjunct al Districtului Militar de Sud și o figură-cheie în eforturile Rusiei de apărare a zonelor ocupate din sudul Ucrainei. Despre el se știe că este cel mai în vârstă dintre cei aproximativ 10 generali ruși uciși în campania din Ucraina până în prezent.

MOSCOW, RUSSIA - JUNE 28, 2021: An alumnus of the Military Academy of General Staff of Russian Armed Forces, Maj Gen Oleg Tsokov speaks during a reception on behalf of Russia's President Vladimir Putin in honor of graduates of military academies of the Russian Defense Ministry, Emergencies Ministry, Federal Security Service (FSB), Federal Protective Service (FSO), and Federal National Guard Service (Rosgvardia) at the Grand Kremlin Palace. Alexei Nikolsky/Russian Presidential Press and Information Office/TASS/Sipa USA,Image: 618333459, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights Except Russia and Japan ***, Model Release: no

Din informațiile de pe front, nu era niciun secret că Armata a 58-a de arme combinate a făcut din hotelul Dune sediul său, dar totuși Tsokov a ales să stea acolo. El a mai a fost grav rănit toamna trecută într-un bombardament ucrainean lângă Svatove.

Armata 58 este o componentă critică în apărarea frontului în regiunea Zaporojie, unde forțele ucrainene încearcă să facă progrese în contraofensiva lor.

Îndepărtat pentru că a criticat conducerea armatei

Acestei pierderi i s-a adăugat alta în cursul zilei de marți, dar de această dată ucrainenii nu au avut nicio contribuție. Un mesaj audio de patru minute a fost scurs în spațiul public, iar pe el se poate auzi generalul-maior Ivan Popov, comandantul armatei 58, în timp ce critică ceea ce el a numit trădarea conducerii militare a Rusiei și lipsurile care au dus la numeroase victime în rândul trupelor sale.

El a fost demis ca urmare a criticilor, dar acest lucru nu l-a redus la tăcere. „A fost o situație grea cu conducerea militară în care a fost necesar fie să tac și să fiu laș, fie să spun situația așa cum este”, a precizat Popov, după ce a fost demis. „Nu aveam dreptul să mint în numele tău, în numele camarazilor mei de arme căzuți, așa că am subliniat toate problemele care există”.

Criticile sale l-au vizat direct pe comandul suprem al armatei, Valeri Gherasimov. „Forțele armate ale Ucrainei nu au putut sparge armata noastră pe front, dar comandantul nostru superior ne-a lovit din spate, decapitând cu trădare și răutate armata în cel mai dificil și tensionat moment”.

In this photo released by Russian Defense Ministry Press Service on Thursday, June 8, 2023, Maj. Gen. Ivan Popov, the commander of the 58th Army, is seen in a photo at an undisclosed location. Popov said in a statement to his troops that he was dismissed after speaking out about the problems faced by his troops on the battlefield in Ukraine, a sign of new fissures in the Russian military command following a brief rebellion by mercenary chief Yevgney Prigozhin.,Image: 788892656, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required. Handout - Government Produced AP PROVIDES ACCESS TO THIS PUBLICLY DISTRIBUTED HANDOUT PHOTO PROVIDED BY RUSSIAN DEFENSE MINISTRY MANDATORY CREDIT., Model Release: no

De asemenea, vizat este și ministrul apărării Serghei Șoigu. „Aparent, comandanții superiori au simțit pericolul în mine și rapid, într-o singură zi, au inventat un ordin pentru ministrul apărării, m-au îndepărtat din ordin și au scăpat de mine”, a spus el.

Bloggerii militari ruși au sugerat că atât Tsokov, cât și Popov erau soldați capabili care au inspirat loialitate în rândul oamenilor lor. Tsokov, în vârstă de 51 de ani, pare să fi fost o stea în devenire în armata rusă. În 2021, el s-a adresat la o ceremonie la Kremlin la care a participat președintele Vladimir Putin pentru cadeții militari.

Bloggerul militar Rybar a remarcat într-un comentariu lung că „Popov se bucură de un sprijin colosal din partea personalului: luptătorii din prima linie au fost foarte demoralizați de știrile despre demiterea generalului «simplu» și «clar» onest Popov”.

Ultimele mesajele ale lui Popov în calitate de comandant au fost într-adevăr dedicate trupelor sale. „Noapte bună, iubiții mei gladiatori, rudele iubite, o singură familie”, a spus el. „Sunt mereu disponibil pentru voi. Este o onoare pentru mine să fiu alături de voi în aceleași rânduri”.

Surovikin „se odihnește”

Pierderea unor comandanți care inspiră loialitate are un potențial periculos și vine într-un moment dificil pentru trupele care luptă în Ucraina. Rebeliunea luptătorilor Wagner de la sfârșitul lunii iunie a pus sub semnul întrebării eficacitatea și loialitatea mai multor figuri de rang înalt, dintre care multe nu au mai fost văzute de atunci.

La începutului revoltei, generalul Serhei Surovikin, adjunctul comandantului suprem, a apărut într-un videoclip în care face apel la liderul Wagner, Evgheni Prigojin, să oprească revolta. Surovikin a fost în relații bune cu Prigojin, care își exprimase admirația pentru general.

epa10296352 A handout still image taken from a handout video provided by the Russian Defence ministry press-service shows General of the Army Sergei Surovikin, commander of the joint group of troops in the area of ??the special military operation, reports to the Russian Defence Minister Sergei Shoigu about situation in Kherson region, in Moscow, Russia, 09 November 2022. The Russian military will transfer their units to the left bank of the Dnieper river, General of the Army Sergei Surovikin, commander of the joint group of troops in the area of ??the special military operation, said while reporting to Russian Defense Minister Sergei Shoigu. 'Comprehensively assessing the current situation, it is proposed to take up defense along the left bank of the Dnieper River. I understand that this is a very difficult decision,' Surovikin said. EPA-EFE/RUSSIAN DEFENCE MINISTRY PRESS SERVICE / HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES

Surovikin a fost cel care a organizat o retragere ordonată din Herson în noiembrie anul trecut, câștigând laude pentru acest lucru, după ce a fost numit șef al forțelor ruse din Ucraina.

Dar apoi a fost înlocuit în ianuarie. Și nu a mai fost văzut de când s-a desfășurat revolta Wagner. Pe fondul speculațiilor intense cu privire la statutul său, șeful Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, Andrei Kartapolov, a declarat miercuri că se „odihnește” și nu este disponibil. Kremlinul a redirecționat întrebările despre Surovikin către Ministerul Apărării.

„Vânătoare de vrăjitoare”

Aceste pierderi în rândurile generalilor de top din armata ucraineană au provocat dezbateri puternice în rândul bloggerilor militari extrem de influenți în Rusia. Ei au sugerat că ierarhia militară este prinsă într-o reglare de conturi. Unul dintre cei mai importanți bloggeri, Rybar, a spus că soarta lui Popov este ilustrativă pentru o „vânătoare de vrăjitoare” care a început după rebeliunea lui Prigojin.

Un alt canal neoficial - VChK-OGPU - a anunțat miercuri că un „război” în cadrul Ministerului Apărării continuă. Acesta a susținut că Gerasimov a fost cel care a cerut înlăturarea lui Popov, acuzându-l de „alarmism și șantajare a conducerii”.

VChK-OGPU a susținut că Popov a amenințat că va merge direct la președintele Vladimir Putin cu protestul său, moment în care Gerasimov „l-a îndepărtat din postul său și l-a trimis în prima linie”.

Pe fondul tuturor incertitudinii și confuziei, Ministerul Apărării păstrează o tăcere deplină. Nicio veste despre Tsokov la două zile după ce a fost ucis, nicio limitare a prejudiciului pentru demiterea bruscă a lui Popov și niciun comentariu despre locul unde se află Surovikin.

„Este foarte greu de negat faptul că acum conducerea Ministerului rus al Apărării se bazează în principal pe rapoarte pozitive, care ar trebui să întrerupă negativul”, a precizat Rybar. „Conflictul dintre Popov și Gerasimov evidențiază principalul lucru: lipsa unității în Forțele Armate Ruse. Și inamicul va profita cu siguranță de asta. (…) Și, desigur, Rusia va suferi din cauza asta. Și acesta este cel mai trist lucru”.

În tot acest timp, experții occidentali spun că o cultură a rivalităților meschine, în parte determinată de corupția endemică, pătrunde în Ministerul Apărării și în multe eșaloane ale forțelor armate, în ciuda nevoilor stringente ale campaniei din Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 14.07.2023, 16:24

    Dumbo și vidanjă îi vor înlocui.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 14.07.2023, 18:20

    Scapa cine poate!

  • Avatar comentarii

    durban22 14.07.2023, 18:24

    Cuvantul "'se odihneste '' pentru rusi au mai multe semnifignatii:permanent-la subsosol, sau in vreo in vreo insula exotica !.

  • Avatar comentarii

    bituca 14.07.2023, 21:30

    Pai sa mearga toti generalii rusi la odihna poate asa se opreste razboiul.

  • Avatar comentarii

    Gabi1975. 15.07.2023, 13:51

    Pai ca sa odihnească are mai multe înțelesuri, poate să odihnească pe lumea cealaltă

ALTE ȘTIRI
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
MONDEN
Andrei Rimmel - eliminare MasterChef Romania
14:32
Andrei Rimmel a fost eliminat de la „MasterChef” 2026. Pentru cine vor găti concurenții în această seară.„Oameni care își riscă viața”
Shakira ar avea o relație cu Serge Ibaka | sursa foto: Getty Images
14:29
Ce spune presa din Spania despre noua relație pe care o are Shakira. S-ar iubi în prezent cu un fost star de la Real Madrid
POLITIC
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau adivi
15:13
Un șofer din Suceava, dat afară și reangajat de un judecător, nu s-a putut abține să nu bea și a făcut prăpăd pe o stradă din oraș
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Exclusiv
15:06
5 Știri by Libertatea - Monden: Ce pensie are Petre Roman în 2026/ Eva Măruță a semnat cu Pro TV
TRENDING
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
Foto: LIDL
14:59
Ce poți cumpăra de la Lidl cu sub 200 de lei: un coș consistent pentru întreaga familie
Carne de porc din rasa Duroc - Sursă foto: Shutterstock
14:57
Ce este rasa de porc Duroc și de ce carnea ei este considerată ”Wagyu-ul porcinelor”
Plaja de la Mamaia, plină de turiști și umbrele în sezonul estival
14:32
Șapte din primele zece destinații din România nu au mai fost atractive pentru turiștii români în 2026, arată datele INS. Constanța, singura mare excepție
Mâinile unui fermier care verifică calitatea rozmarinului verde într-o seră.
13:25
Planta pe care o ai în bucătărie care reduce stresul, sprijină memoria și luptă împotriva Alzheimerului
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Portretul dictatorului nazist Adolf Hitler (1889 - 1945) (stânga) și al lui Hermann Goering (1893 - 1946)
13:44
În 1938, Hitler a cumpărat un tablou din colecția lui Mihail Kogălniceanu și l-a oferit cadou. După aproape 140 de ani, ar putea reveni în România
Fată cu ochelari de soare pe acoperișul unei clădiri înalte
12:48
Aruncau cartofi de pe un bloc pe altul ca să tragă cabluri. Povestea incredibilă a adolescenților care au conectat tot Bucureștiul la internet în anii '90
Drone de război (2)
12:46
Al doilea mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a fost doborâtă în Ucraina, anunță MApN
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
12:40
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Greșeala care a costat scump instituția financiară
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice