”Cred că ştiu ce înseamnă (gestul făcut de Elena Udrea – n.r.), dar nu pot să vă spun în momentul acesta. Cu siguranţă vom mai vorbi despre acest lucru”, a declarat Ruxandra Dragomir, pentru Kanal D.
Ruxandra Dragomir susţine că Elena Udrea se aştepta să i se întâmple ceva rău.
”Probabil că Elena se aştepta să i se întâmple ceva rău. Cu siguranţă îi este greu, dar asta nu înseamnă că Elena nu ştie ce înseamnă să nu ai anumite lucruri… Mi-am dorit să merg să o vizitez, însă există o limitare a numărului de persoane care pot să o vadă. Mama ei şi avocaţii au fost acolo… Sunt condiţii pe care nici nu vreau să le văd. Stă în cameră cu alte două femei şi a fost primită foarte bine”, a adăugat Ruxandra Dragomir.
Elena Udrea a făcut însă un gest care a stârnit rumoare, luni seară, în plenul Camerei Deputaţilor. Udrea a căutat cu privirea camerele de luat vederi, apoi şi-a atins nasul cu degetul, gest repetat cu cătuşele la mâini, după ce a fost reţinută.
Gestul a fost interpretat în fel şi chip, însă fostul ministru a afirmat, ulterior, că ”e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.