Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa este cel mai recent nume de transportator care anunță anularea zborurilor în condițiile în care mai multe guverne europene au decis să impună restricții de zbor.

Pentru lunile aprilie și mai, oficialii Ryanair se așteaptă să-și reducă numărul de locuri cu până la 80%, iar o blocare la sol a întregii flote nu poate fi exclusă, se arată într-un comunicat al companiei. Decizia apare pe fondul nevoii de a reduce costurile operaționale și pentru a îmbunătăți lichiditățile, informează The Guardian.

Ryanair a anunțat că în ultimele zile Italia, Malta, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Grecia, Maroc, Spania, Portugalia, Danemarca, Polonia, Norvegia și Cipru au impus interdicții de zbor.

Și România a interzis zborurile către și dinspre Italia, iar Ryanair avea curse către șapte aeroporturi din Peninsulă, cu plecare din București și Timișoara.

„Ryanair este un grup de aerian rezistent, cu un bilanț foarte puternic și cu lichidități substanțiale, și putem, cu decizii adecvate luate în timp util, să supraviețuim pentru o perioadă prelungită de programe de zbor reduse sau chiar zero, astfel încât să fim pregătiți în mod corespunzător pentru revenirea la normalitate, care va avea loc mai devreme decât mai târziu, deoarece guvernele UE iau măsuri fără precedent pentru a restricționa răspândirea Covid-19”, a declarat șeful Ryanair, Michael O’Leary.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.