Franţa a adoptat o lege care permite demiterea preşedintelui ţării în caz de nereguli grave comise în exercitarea mandatului, anunță antena3.ro.
Legea prevede că procedura poate fi iniţiată în faţa Parlamentului reunit în Înalta Curte, de către 10% dintre senatori sau 10% dintre deputaţi care semnează o rezoluţie.
Apoi trebuie adoptată o propunere de reunire a Înaltei Curţi, care trebuie aprobată cu două treimi din voturi.
Franţa a avut nevoie de 12 ani pentru a adopta această reformă anunţată în 2002 de preşedintele de dreapta Jacques Chirac. Ea a fost examinată abia în ianuarie 2012 de deputaţi, la finalul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, şi votată de senatori în octombrie 2014.
În continuare, preşedintele nu va putea fi urmărit penal în timpul mandatului său.