Românii care au venituri de maximum 2.200 de lei lunar şi nu mai au cum să plătească banii luaţi împrumut de la bănci, dar nu au acumulat întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, vor beneficia timp de doi ani de reducerea cu 35% a sumei, dar nu cu mai mult de 900 de lei lunar.
Mai mult, aceştia vor fi nevoiţi să continue să plătească încă doi ani, timp în care vor beneficia, din partea statului, de o deducere a impozitului pe salariu de cel mult 144 de lei, acordată lunar, începând cu drepturile provenite din salarii şi pensii aferente lunii ianuarie 2016, pentru o singură sursă de venit.
Însă noua formulă a “Electoratei” riscă să facă mai mult rău decât bine celor care nu-şi pot plăti creditele, spun finanţiştii, întrucât debitorul achită atât sumele reprezentând diminuările ratelor lunare, cât şi costul pentru amânarea la plată a acestora.
“Cei care şi-ar restructura prin credit fiscal datoria la bancă ar urma să plătească mai mult”, a avertizat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.
Restructurarea creditelor în condiţiile de mai sus e posibilă doar până la finele lui 2015, iar schema e opţională atât pentru debitor, cât şi pentru creditor şi se va aplica doar clienţilor care solicită restructurarea creditelor la bănci sau instituţii financiare nebancare.

Votăm viitorul preşedinte pe 2 şi 16 noiembrie

Tot azi, guvernul a stabilit că primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an va avea loc pe 2 noiembrie, iar cel de-al doilea tur – pe 16 noiembrie.
Începând cu acest scrutin vor fi eliminate secţiile speciale de vot (în gări, aeroporturi, campusuri studenţeşti), iar exercitarea dreptului de vot se va face doar la secţia unde ai domiciliul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.