Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) se luptă de ani buni cu statul român pentru a le putea oferi pacienților cu boli grave tratamente de ultimă generație fără de care aceștia nu au nici o șansă de supraviețuire. În perioada 2014-2015, APCR a intentat mai multe procese împotriva statului român pentru nerespectarea dreptului la tratament. Nu mai puțin de 165 de pacienți și-au câştigat astfel tratamentele salvatoare. Au fost însă și cazuri în care bolnavii au murit în timpul procesului. Și asta din cauza neglijenței unor funcționari din Ministerul Sănătății, CNAS și Guvernul României care, prin încălcarea legislației, nu actualizează în timp util lista medicamentelor compensate.

Este și cazul domnului Niță, un pacient bolnav de leucemie mieloidă cronică care a tot așteptat vreme de 6 luni să primească tratamentul care i-ar fi putut salva viața. A intentat acțiune în justiție pentru a obține medicamentul, știind că și alți bolnavi au avut câștig de cauză și s-a hotărât să încerce. Din păcate însă a fost prea târziu. Pe 14 iulie a decedat. Mai era nevoie de un singur pas pentru obținerea tratamentului: publicarea unei Hotârâri de Guvern care să certifice avizul dat de Agenţia Naţională a Medicamentului încă din decembrie 2015. Era vorba de un produs aprobat din martie 2013 de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Ieri, după ce Alianţa Pacienţilor Cronici a prezentat povestea domnului Niță,  Ministerul Sănătăţii a anunțat că va introduce 12 medicamente oncologice noi pe lista medicamentelor compensate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.