Revoltati dupa ce judecatorii vranceni i-au sfidat, achitandu-i pe cei vinovati de moartea celor dragi, rudele victimelor si cei care au supravietuit exploziei camionului cu azotat de amoniu de la Mihailesti, Buzau, de acum mai bine de trei ani, vor sa vina la Cotroceni.


Aflat sambata in judetul Buzau, Basescu s-a referit si la sentinta data de Tribunalul Vrancea in dosarul Mihailesti. ‘Este extrem de dificil pentru un presedinte sa contrazica o hotarare a unei instante judecatoresti. Cred ca obligatia pe care o au cei care au facut plangerea este sa mearga mai departe’, a aratat presedintele.

Dupa remarca primului om in stat, bietii oameni si-au spus ca mai au o sansa. De aceea, amaratii care acum sufera in tacere vor sa vorbeasca cu Traian Basescu. ‘Poate acolo, la Bucuresti, e singura noastra sansa! Daca nu acestia sunt vinovatii, atunci cine? Poate vor sa dea vina pe morti, nu s-ar intampla pentru prima oara. Sau poate vor sa ne scoata pe noi, cei care, dupa luni intregi de spitalizare, inca mai respiram, vinovati. E posibil orice cu astia. Venim in Bucuresti, la Traian Basescu. Doar dansul ne mai poate reda speranta, aceea ca intr-o buna zi ni se va face dreptate’, ne-a spus Gabriel Hurlup, fostul sef de post din Mihailesti, grav ranit in deflagratie. Nu este pentru prima oara cand adevaratii vinovati de tragedie incearca sa arunce vina in ograda altuia.

‘Poate singura noastra vina este ca am trait, ca, daca muream, nu isi mai bateau joc de noi in asemenea hal. Am mai auzit ca incearca sa dea vina pe mine si pe pompieri. Dar odata ce am fost anchetati si nu ni s-a stabilit nici o vina, ce mai vor de la noi? Ne vor sufletele?!’, completeaza cu amaraciune politistul.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.