Programul Eco-Social Bucureşti îşi propune să comercializeze produse obţinute prin reciclare creativă a deşeurilor de mari dimensiuni şi mobilă veche şi refolosirea deşeurilor de ambalaje, integrând în acelaşi timp pe piaţa muncii persoane din grupuri sociale defavorizate. Totul se va produce în întreprinderea socială care va funcţiona în clubul fabrica din Capitală.
Misiunea întreprinderii sociale constă în crearea de locuri de muncă destinate persoanelor vulnerabile din punct de vedere economic şi social în domeniul colectării, recondiţionării şi comercializării on-line a produselor.
Întreprinderea socială va funcţiona sub forma unui atelier de tâmplărie şi o platformă de presare deşeuri de ambalaje. Atelierul va asigura recondiţionarea şi restaurarea mobilierului vechi, dezasamblarea pieselor de mobilier care nu pot fi recondiţionate şi construirea unor noi obiecte din resturi. Obiectele rezultate vor fi produse premium, de colecţie, cu sprijinul designerilor dar şi produse chilipir, accesibile persoanelor cu venituri mici.
Cu ajutorul liniei de presare deşeuri din ambalaje, Eco-Social va identifica şi curăţa zone problematice în ce priveşte infrastructura de colectare separată a deşeurilor. „Atelierul de tâmplărie s-a născut dintr-o necesitate. În Bucureşti nu există niciun centru de colectare şi nici posibilităţi de colectare a obiectelor de mobilier vechi, pentru că operatorii de salubritate nu au obligaţia să ridice astfel de deşeuri”, a arătat Dan Bărbuescu, Manager de proiect.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Economia socială, o soluţie pentru mediul înconjurător iniţiat şi coordonat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu SC Eco-Rom Ambalaje SA. cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.