Drumul comunal care străbate satul Lucieni abia se mai zărește printre munții de zăpadă. În sat sunt zone în care oamenii încă sunt nevoiți să meargă pe „dunele” de omăt care au peste doi metri înălțime. Doar așa pot să ajungă la vreun magazin sau la vreo rudă din satul vecin.

Nea Ioan are 78 de ani. Pensionarul a ieșit din casă pentru prima oară după două zile de izolare. Rămas văduv, spune cu tristețe în glas că nimeni nu se mai îngrijește de bătrânețile lui.

„Am rămas fără lemne şi ca să trec iarna trebuie să mai tai un salcâm din bătătură. Mă culc îmbrăcat că mai am doar câțiva ciocani (de porumb, n.red) de pus pe foc” se plânge bărbatul.

În satele din Bărăgan, lovite de viscol, domnește sărăcia. După zile-n șir de izolare, oamenii au provizii din ce în ce mai puține

Bărbatul se gândește cu groază cât timp îi va lua să deszăpezească toată curtea

Îngroziți de furia naturii, oamenii spun că nici nu mai știu unde sunt fântânile sau gardurile gospodăriilor pentru că totul a fost îngropat sub nămeți. Neajutorați, cei bătrâni se plâng că proviziile lor de hrană scad de la o zi la alta. Mai mult, ei fac eforturi supraomenești ca să-și scoată gospodăriile de sub nămeți.

Cum ajunge un parc să nu mai aparțină cetățenilor. Cazul Grozăvești, împărțit între SRI și investitori imobiliari apropiați unui fost primar PDL
Recomandări
Cum ajunge un parc să nu mai aparțină cetățenilor. Cazul Grozăvești, împărțit între SRI și investitori imobiliari apropiați unui fost primar PDL

În satele din Bărăgan, lovite de viscol, domnește sărăcia. După zile-n șir de izolare, oamenii au provizii din ce în ce mai puține

Pensionarul s-a urcat pe munții de zăpadă ca să-și croiască drum în gospodărie

„Nici la cimitir n-au cum sa ne ducă că e înfundată strada. Vai de noi , plătim oameni ca să ne scoată din zăpadă” se plânge Moş Dumitru un alt pensionar.

DSC_0003Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

În satele din Bărăgan, lovite de viscol, domnește sărăcia. În județul Constanța, la Corbu, oamenii nu și-au putut îngropa morții din cauza troienelor

A fost haos și în județul Constanța, vizat săptămâna trecută de codul roșu de ninsori și viscol. Zeci de localități și drumuri naționale au fost blocate, după ce a nins fără oprire, ca niciodată în ultimii 10 ani, spun oamenii.

Mii de oameni din localitățile Vadu și Corbu au fost izolați de civilizație, după ce drumul, care face legătura între ele, a fost închis din cauza troienelor.

Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”
Recomandări
Reportaj Libertatea la punctul pe unde fug rușii în Finlanda, înainte ca și aici să se închidă granița: „Mama este fan absolut al lui Putin, dar mi-a zis să plec din țară”

Dacă unii își căutau cu greu bunurile sub nămeții de 2 metri, alții au rămas blocați în casă, timp de trei zile, cu un mort. O familie a fost nevoită să stea cu ruda decedată în locuință pentru că drumul spre cimitir nu era deszăpezit.

Drumul comunal 83, dintre Corbu și Vadu, are doar 10 kilometri, însă utilajele Primăriei nu au făcut față zăpezii troienite de aproape doi metri. Abia după aproape o săptămână, autoritățile au reușit să curețe drumul de omăt.

Cătunul Vadu Dobrii din județul Hunedora este izolat de șapte zile. Oamenii merg pe jos 12 kilometri ca să-și facă provizii

De o săptămână, nicio mașină nu poate intra sau ieși din cătunul Vadu Dobrii, comuna Bunila, pentru că toate cele cinci drumuri de acces sunt blocate de zăpadă.

În satele din Bărăgan, lovite de viscol, domnește sărăcia. După zile-n șir de izolare, oamenii au provizii din ce în ce mai puține

Ulița înzăpezită din Vadu Dobrii
sursă foto: glasul-hd.ro

Cei 10 oameni, care mai locuiesc acolo, așteaptă și acum utilajele de deszăpezire, informează Glasul Hunedoarei.

Mobilizarea parțială, referendumurile din teritoriile ocupate și șantajul nuclear sunt strâns legate între ele. Noul scenariu al Kremlinului, văzut din Ucraina