Satul cu un singur locuitor

Cum iesi din Curtea de Arges, la cativa kilometri spre nord, dai de comuna Valea Iasului. Noua sate, ingramadite pe dealurile prospere din regiune, din care oamenii au fugit spre oras, lasand in urma case in ruina si livezi din care se infrupta ursii cand coboara vara din padure. Intr-unul dintre ele, la capatul unui drum desfundat, inecat in zapada amestecata cu noroi, un singur om a mai ramas sa vegheze asupra a 60 de hectare de pamant. “Eu sunt aici si primar, si politist, si paznic”, marturiseste trist Gheorghe Toader, care a trait de cand se stie printre oameni care plecau. Unii catre o viata mai buna, sau macar mai usoara, iar altii pentru ca le venise vremea sa moara.

In urma cu o jumatate de secol, ulitele satului rasunau de glasurile copiilor din cele aproape 100 de gospodarii din Badila, Arges. Rand pe rand, copiii au crescut si au parasit locurile in care s-au nascut, in cautarea unei vieti mai bune. Astazi, din zarva de odinioara au mai ramas in Badila sapte case parasite, peste care se asterne zapada unei ierni tarzii. Este atat de liniste, incat auzi cum ninge. Sub stratul de zapada care-ti ajunge pana la genunchi, pamantul a apucat sa se dezghete, eliberand drumul ghioceilor spre primavara. Viata isi continua cursul firesc in acest loc uitat de lume, chiar daca nu a mai ramas decat un singur locuitor care sa se intrebe: “Oare anul asta o sa fie un an bun?”

Amintirile lui Gheorghe Toader despre satul sau sunt legate de oameni care pleaca. Poate singurul punct de reper a ramas bradul din fata casei parintesti. “Anul trecut, cand au fost furtunile alea, in noaptea de Sfantul Ilie, s-a indoit atat de tare, incat am crezut ca o sa se rupa.”

Barbatul are o statura impunatoare si ne intampina, zambitor, in poarta gospodariei de la numarul 2. “Bradul asta are 32 de ani, exact ca mine. Am crescut odata cu el. Intre mine si ceilalti frati ai mei sunt cel putin 15 ani diferenta, iar alti copii eu nu am mai prins in sat. Am cam crescut singur.”

Un kilometru pana la prima casa locuita, intr-un sat vecin, un kilometru si jumatate pana la primul magazin. Peste deal, in satul Barbalatesti, Gheorghe Toader a facut scoala primara. “Veneam singur seara de la scoala si imi amintesc ca ma speriam de caprioare. Ele umbla de obicei in ceata, iar cand se pierd unele de altele incep sa planga. Eu ma speriam foarte tare cand le auzeam.”

La mai putin de zece kilometri de Curtea de Arges, peisajul pare rupt dintr-o carte postala. Intr-un sat din care oamenii au plecat rand pe rand, natura parca si-a facut de cap. Buruienile au napadit casele parasite, iar din padure mai coboara din cand in cand ursii si lupii. “Ursii coboara cand se coc fructele. Vin la mere si la pere. Lupii nu prea mai vin. Veneau odata, demult, cand mai erau oi in sat. Tata era cioban, iar in vremurile bune avea pana la 300 de oi. Acum nu mai am de ce sa ma tem de lupi, pentru ca nu mai au ce manca pe aici. In plus, ii am pe Soso si pe Lili, care ma apara.”

Cei doi caini se gudura pe langa stapanul lor. “Lili are 12 ani. Tata i-a pus numele asta”. Cateaua a ramas sa-i aminteasca lui Toader de vremurile de odinioara, cand satul era inca plin de viata. “Cand eram eu copil, pe aici era agitatie mare. Femeile se adunau la vorba pe bancile din fata caselor, iar toamna, cand venea vremea culesului, se facea claca”. De cativa ani incoace, batranii satului au inceput sa se duca unul dupa altul. “In 2002 s-au dus tanti Neica si tata. Anul urmator a murit vecina de peste drum, tanti Elena. In sat mai eram eu si mama. Pe 3 noiembrie 2004 am ramas singur.”

Toader nu a parasit casa parinteasca. “Unde sa ma duc? Mai merg in vizita la fratele si la sora mea, dar nu pot sa stau la ei. Locul meu e aici.” Nu s-a casatorit pana acum, iar pustiul din jurul lui nu-i lasa prea mult loc sa spere: “Doar daca o leg, altfel cine sa stea in pustietatea asta?” Si totusi, Toader nu se plange de singuratate. “Lucrez cu ziua prin satele vecine. Nu prea am timp sa ma simt singur.”

Cand am ajuns in Badila, l-am gasit pe Toader pe picior de plecare. “Ajut cu drujba la taiatul lemnelor. Am in fiecare anotimp de lucru: primavara la arat, vara la cosit, toamna la cules, iar iarna la taiat lemne. Plec din zori si ma mai intorc acasa ca sa hranesc animalele. Nu pot sa rog vreun vecin sa le dea de mancare in locul meu”, ne spune barbatul zambind amar.

Casa batraneasca a inceput sa se lase, urmand parca destinul celorlalte gospodarii din sat, odinioara prospere, acum niste ruine. “Casa are doua camere si a fost ridicata de tata, la putin timp dupa ce s-a insurat cu mama. Ehe, a implinit deja 50 de ani”, isi da seama Toader, in timp ce face socoteala. Locuieste intr-o singura camera, care tine loc si de dormitor, si de bucatarie, si de camera de oaspeti, pentru rarele momente in care primeste oaspeti. De cand a ramas singur, a invatat sa gateasca si sa pregateasca proviziile pentru iarna. “Nu fac eu mancaruri prea sofisticate, dar la o ciorba tot ma descurc.”

Il mai ajuta si animalele din curte, pentru ca Toader a pastrat traditia gospodariilor prospere: 12 gaini, un cocos, o vaca si un cal. “Pe vaca o cheama Vinuta, pentru ca s-a nascut intr-o vineri.” Din cand in cand mai vin vulpile la gaini, dar cainii lui Toader le tin departe de cotet. “Am noroc cu Soso si Lili. Nu se tin dupa mine cand plec de-acasa. Daca ar veni cu mine, n-as mai gasi nimic viu in curte”, ne spune barbatul, privindu-si mandru cainii. Bine ca a trecut iarna, cu noptile ei lungi, in care nu prea ai cu ce sa pacalesti somnul, la lumina lampii cu gaz, pentru ca in Badila nu a ajuns niciodata curentul electric.

Casele parasite s-au transformat in ruine

In comuna Valea Iasului, in noua sate intinse pe o suprafata de 2.717 hectare, mai locuiesc acum aproape 2.900 de oameni. Cea mai trista situatie se inregistreaza in satul Badila, unde, printre casele cazute in ruina, a mai ramas un singur locuitor, Gheorghe Toader. “Oamenii au plecat din cauza conditiilor grele de viata”, ne-a spus primarul din Valea Iasului, Nicolae Barbu. “Cei mai multi au plecat la oras, si-au gasit de lucru si au ramas acolo. Acum, in satele din Valea Iasului locuiesc intre 200 si 600 de oameni. Numai in Badila a mai ramas unul singur”, a adaugat primarul.

Are 12 gaini, o vaca si un cal

Gheorghe Toader nu a vrut sa renunte la gospodaria prospera pe care a mostenit-o de la parinti: 12 gaini, o vaca si un cal. La 32 de ani, Toader munceste cu ziua prin satele vecine. Primavara, pune calul la plug si ara, iar iarna taie lemne cu drujba.

Urmărește-ne pe Google News