Potrivit şefului ISJ Covasna, Kiss Imre, scenariul roşu a fost aplicat la Liceul teoretic Mikes Kelemen, din Sfântu Gheorghe, la Liceul tehnologic Puskás Tivadar şi structurile aparţinătoare Kós Károly şi Şcoala Postliceală Sanitară din Sfântu Gheorghe, dar şi la Şcoala Specială Gimnazială din Olteni, unităţi şcolare în care mai mulţi elevi şi un cadru didactic au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

De asemenea, scenariul roşu a fost aplicat şi la Grădiniţa şi Şcoala Gimnazială din comuna Dalnic, localitate în care în ultimele 14 zile s-a înregistrat o medie de peste 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

Şeful ISJ a precizat că, din cei aproximativ 20 de elevi ale căror rezultate au ieşit pozitive, 16 sunt de la Centrul de Plasament din Olteni şi au fost depistaţi în urma testărilor periodice pe care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna le realizează din două în două săptămâni în toate structurile aparţinătoare.

Kiss Imre a precizat că dascălul, elevii depistaţi pozitiv şi persoanele care au fost în contact direct cu aceştia vor sta obligatoriu în carantină timp de 14 zile.

Totodată, începând de luni, 87 de unităţi de învăţământ din judeţul Covasna îşi vor desfăşura activitatea în scenariul galben, printre acestea numărându-se toate şcolile şi grădiniţele din municipiul Sfântu Gheorghe, iar în scenariul verde au rămas 209 de instituţii de învăţământ.

În prima săptămână de şcoală, la nivelul judeţului Covasna nu a fost nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu, 220 de instituţii începând activitatea în scenariul verde şi alte 83, în cel galben.

Foto: Hepta

Citeşte şi:

VIDEO | Cel puțin șase morți și peste 100 de răniți, după ce furtuna Noul a lovit coasta centrală a Vietnamului

Papa Francisc le oferă celor pe care îi primește în audiență o poză făcută la Iași, cu bătrâna care își ține nepotul în brațe

Bancul care îl scoate din sărite pe Putin! O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin! O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
BOMBĂ! Irinel Columbeanu nu e sărac! Câte milioane de euro mai are, de fapt! Mega-răsturnare de situație
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Irinel Columbeanu nu e sărac! Câte milioane de euro mai are, de fapt! Mega-răsturnare de situație
Horoscop 20 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie deschiși la nou, dar și să facă o selecție a acestor noutăți
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie deschiși la nou, dar și să facă o selecție a acestor noutăți
Astroloaga care a prezis pandemia de Covid-19 a făcut noi predicții pentru perioada următoare. Ce se va întâmpla cu coronavirusul
Știrileprotv.ro
Astroloaga care a prezis pandemia de Covid-19 a făcut noi predicții pentru perioada următoare. Ce se va întâmpla cu coronavirusul
VIDEO ŞOC | Ce fac aceste asistente dintr-un spital COVID: ”Batjocoresc morţii”. Şefii spitalului au confirmat incidentul
Telekomsport
VIDEO ŞOC | Ce fac aceste asistente dintr-un spital COVID: ”Batjocoresc morţii”. Şefii spitalului au confirmat incidentul