Prezenţi la conferinţa de presă oficială, membrii trupei germane Scorpions s-au arătat extrem de interesaţi de meciul dintre echipele de fotbal ale Germaniei şi Turciei, din preliminariile CE din 2012.
Fiind întrebat de programul pe care îl va avea trupa în cursul zilei de sâmbătă, până la ora concertului, Meine a spus: „Suntem obosiţi după călătorie, nu vom face repetiţii şi probabil ne vom rezerva timpul pentru un mic-dejun prelungit, emailuri şi alte activităţi de acest fel. Oricum, în această seară joacă Germania şi Turcia la fotbal. La ce oră este, pe ce program? Putem vedea meciul aici?”, au fost întrebările lui Klaus Meine, care s-a declarat fan al naţionalei ţării sale. Germania este deja calificată la Euro-2012, fiind liderul grupei A, în timp ce Turcia se află pe locul doi.
Trupa Scorpions va concerta la Cluj, sâmbătă seara, începând cu ora 21.15, în cadrul evenimentelor de inaugurare ale Cluj Arena. Scorpions va concerta în România pentru a şaptea oară, dar în premieră la Cluj.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Observatornews.ro
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Orangesport.ro
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii