Scrisoarea emoționantă a profesorului român închis în China: ”Am ajuns să înțeleg că există o diferență profundă între a avea libertatea și a fi într-adevăr liber”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Profesorul român Marius Balo va fi adus în România pentru a ispăși într-un penitenciar de aici restul pedepsei la care a fost condamnat în China. Cazul său a devenit cunoscut după ce o scrisoare trimisă de acesta publicației Monitorul de Cluj a fost publicată în urmă cu mai multe luni.
Redăm mai jos scrisoarea trimisă de tânărul clujean care la 33 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China pentru că a primit 80 de dolari despre care nu știa că sunt obținuți ilegal.
„Mă numesc Marius, vă scriu din Shanghai, R.P. Chineză. Vă rog să găsiți alăturat un mesaj destinat cititorilor Monitorul de Cluj în special, și tuturor clujenilor și românilor pe măsură!”, sunt primele cuvinte ale scrisorii.
Marius Balo a absolvit studiile în domeniul teologiei la St. Vladimir`s Orthodox Theological Seminary din Yonkers, New York, SUA (promoția 2001-2004), unde obținuse diploma de Master of Divinity.
În scrisoarea care are 22 de pagini, clujeanul scrie că în 2010, s-a mutat în China pentru a deveni profesor la o prestigioasă universitate din Beijing. „Am fost arestat la data de 29 martie 2014, iar după doi ani de tortură, la data de 24 martie 2016, am fost condamnat la 8 ani de închisoare de către Curtea Intermediară nr. 2 a municipiului Shanghai, pentru acuzația de complicitate la fraudă contractuală pentru suma de 500 RMB (80 USD)”, scrie Marius care explică că nu știa că banii proveneau de la niște infractori.
Profesorul român a fost obligat şi la plata unei amenzi în cuantum de 100.000 RMB (Yuan), echivalent a peste 13.600 de euro, sumă achitată de unchiul său din Cluj după ce a vândut un apartament din oraș.
În scrisoare, Marius povestește că în primii ani a fost închis într-o cuşcă de 16 mp cu alţi 12 cetăţeni chinezi, cu care nu a putut schimba nici măcar două-trei cuvinte, căci aceştia nu ştiau o boabă de engleză, scrie Monitorul de Cluj citând scrierile acestuia din penitenciarul Qingpu, din China, acolo unde sunt închiși peste 5.000 de prizonieri, majoritatea străini.
Gândurile lui Marius Balo prezentate în scrisoarea trimisă la Cluj
„Permiteți-mi ca în rândurile ce urmează să dau glas sufletului ce se frământă fără stare, de dor de neam și de dor de țară, într-un zbucium tainic înăuntrul meu. Îngăduiți-mi, iubiții mei, să-mi aduc și eu – prizonierul – de aici, din adâncul de departe, ofranda recunoștinței de a fi român și o să așez cu umilință pe altarul viu și sfânt, clădit de mii de ani pe jertfa multor inimi, mucenicii iubitori de țară care ne-au precedat”, scrie clujeanul.
”În scrisoarea transmisă, Marius povestește despre românii din Statele Unite și din diaspora și despre cum se raportează aceștia la țara noastră. Începe cu o povestioară pe care i-a spus-o o americancă venită în vizită la o familie de români în perioada comunistă.
Avem și noi românii lipsurile noastre. Nu suntem perfecți. Purtăm încă povara celor 50 de ani de comunism care ne-a secerat sclipirile de geniu precum spicele unei holde, ne-a subjugat dominației non-valorilor, confiscându-ne toate agoniselile, ne-a obligat să ajungem să furăm doar ca să supraviețuim”, scrie profesorul.
”Calvarul acestui anotimp diabolic ne-a traumatizat, ne-a viciat, ne-a schilodit gândirea și speranțele, însă nu ne-a putut smulge sufletele. Oamenii au rezistat cu dârzenie, cu trupurile sângerânde însă cu privirea ațintită spre Crucea răstignirii. „Las, că-l scot eu pe Hristos din tine!”, urla descreierat ofițerul politic în timp ce zdrobea fără cruțare, în întunericul închisorilor comuniste, trupurile strălucitoare a mii și mii de mucenici.
Suflete smulse din trupuri am întâlnit însă aici, în China. Este un tărâm unde majoritatea oamenilor par că trăiesc într-o reverie taciturnă, anesteziați, exact ca și cum sufletele le-ar fi fost smulse din trupuri și, rămași văduviți, continuă să își poarte corpurile vlăguite și să pretindă că dihotomia este încă intactă.
Abia atunci când ajungi să trăiești în această realitate, să contemplezi această întindere imensă de suflete mutilate, de „brațe slute, care să lupte nu mai vor”... poți aprecia cu adevărat vitejie poporului român, care nu a permis să i se întâmple așa ceva.
Am încredințarea însă că bunul Dumnezeu se va îngriji și de ei. Au și ei sfinții lor, pentru că, până să ajungă aici, au avut parte de chinuri pe care doar o fiară le-ar fi putut concepe. Astăzi însă vreau să uit de tot întunericul ce mă înconjoară, și din această inimă mică să aduc slavă mare țării mele dragi.
Țara mea de dor, știu că vei fi primit multe gânduri bune și urări de bine. Din toate colțurile lumii și din inimile a multor piepturi, inimi de plugari cu sângele fierbinte sau de prinți cu sângele albastru. Primește, rogu-te, și urarea mea! Trimisă cu sfială, e umilă și săracă, precum un fir de busuioc uitat cu anii prin unghere.
De peste 5 ani de zile, într-o închisoare din Shanghai, în inima raiului comunist, îmi car crucea pe care Domnul mi-a îngăduit-o la 33 de ani, oferindu-mi să gust și eu în nevrednicia mea o linguriță din suferința Lui. Poate aduce a paradox, însă suferința pe care ne-o îngăduie bunul Dumnezeu are întotdeauna un scop terapeutic. Știe că ne doare, precum îl doare pe un copilaș injecția cu penicilină, însă putem fi încredințați că Dumnezeu nu ne irosește durerea niciodată. Dați-mi voie să repet, cu voce tare, această certitudine: Dumnezeu nu îți va irosi durerea niciodată.
În cazul meu, am observat că suferința te ajută să te vezi exact așa cum ești, îți descoperă slăbiciunile și îți arată cât ai fost de prost. Te smerește. Îți deschide ochii sufletului și ca un prieten de nădejde, te învață. Se spune că unii oameni învață din greșelile altora. Aceștia sunt considerați înțelepți. Alții sunt de părere că adevărata cunoaștere nu poate izvorî decât din proprie experiență. Aceștia ajung în final să sufere peste măsură, fără să fi fost nevoie. Eu fac parte din a doua categorie. Pe voi, vă implor iubiții mei, să faceți parte din prima!
Atunci când ești în dubiu și nu știi încotro s-o apuci, întoarce-ți întotdeauna privirea spre Cartea Sfântă. Cuvintele ei sunt vii. Iar odată ce vei fi pornit pe-un drum, odată ce-ți vei fi ales o cale, să știi și să te aștepți la multe încercări. Oamenii îți vor testa determinarea, îți vor întinde curse... sperând însă în secret, în sufletul lor, că vei fi îndeajuns de puternic să nu cazi ci să treci cu brio peste piedicile lor [...]
În fiecare moment, fiecare decizie pe care o iei îți schimbă cursul vieții pentru totdeauna. Fă așadar această lume, pentru faptul că ai trăit în ea și într-însa ți-ai citit partitura, un loc mai bun. Atunci când mă îmbunătățesc pe mine însumi, le îmbunătățesc viețile celor din jurul meu. Menține deci, întotdeauna, un standard de conduită cu mult mai ridicat decât așteptările celorlalți de la tine. Nu te scuza pe tine, niciodată! Nu te compătimi. Fii un instructor dur cu tine însuți, însă blând cu toți cei din preajma ta.
Doar aici, sub statutul de prizonier, am ajuns să înțeleg că există o diferență profundă între a avea libertatea și a fi într-adevăr liber.
Înainte de această experiență, cele două stări îmi erau absolut identice. Majoritatea dintre noi avem libertate, putem merge unde dorim și putem face lucrurile pe care vrem să le facem. Însă mulți dintre noi rămânem robii propriilor noastre patimi. Nu conștientizăm faptul că avem totuși și libertatea, în fiecare moment, de a alege ceea ce este de trebuință în detrimentul a ceea ce pare urgent”, mai scrie Marius Balo.
Din închisoarea din China, profesorul clujean le dă mai multe sfaturi românilor care îi citesc scrisoarea: ”Atunci când faci un lucru, fă-l întotdeauna cu răbdare și cu dragoste. Cuvântul tău să fie lege. Amintește-ți că una este virtutea, smerenia. Adevărata noblețe nu stă în a fi superior altor oameni, ci stă în a fi superior celui care erai tu mai înainte. Vrei să te întreci? Ia-te la întrecere cu tine însuți.
Păstrează-ți pe cât poți sufletul curat. Vezi tu, românii sunt demni, și atunci când au nevoie, nu cerșesc. Mai bine duc lipsă. De aceea este atât de important să am mintea limpede... pentru ca să pot să-l simt pe cel de lângă mine atunci când e la nevoie și să-l ajut, chiar dacă nu-mi cere. Altfel, trec pe lângă el nesimțitor, ca o bestie rece căreia nu îi pasă. Nu îmi pot îngădui să ajung așa. Mai bine să nu mă fi născut”.
El povestește despre mama și tatăl său pe care i-a pierdut la o vârstă fragedă și despre armonia din familia sa unde spune că ”din căsuța noastră nu s-a auzit niciodată ceartă, pe tata beat nu l-am văzut vreodată, nici pe mama plângând din `naintea lui, duminica a fost duminică”.
Își amintește mai multe întâmplări de la Cluj, acolo unde a învățat ce este omenia și cum minciuna nu duce la nimic bun. ”Datorită faptului că oamenii cinstiți urăsc minciuna, se simt tot timpul la adăpost și chiar mândri de faptul că nu au contribuit cu nimic la confuzia generală a acestei lumi. Dimpotrivă, au fost mereu surse de lumină și de înțeles. Acești oameni sunt veșnic liberi să facă ce vor ei”, scrie Marius.
”Odată clădită această reputație a onoarei, simpla ta prezență va avea mereu un efect calmant și liniștitor pentru cei din jur, simpla ta prezență îi va umple de energie, de inspirație și le va îmbunătăți stima de sine; impactul puterii adevărului îi va atinge atât de profund încât să vrea să-și schimbe imediat și radical întreaga concepție de viață. Simpla ta prezență, bazată pe legea iubirii, le va da celor din jurul tău posibilitatea de a sesiza cu ușurință un fenomen aproape inexplicabil – existența unui scop al vieții lor. Iar cei asupra cărora se va revărsa prezența ta, vor începe să simtă instantaneu impactul prospețimii, al reverenței și al păcii care te înconjoară iar atunci propriul tău scop, acela de a-i sluji pe semenii tăi și implicit pe Dumnezeu, se va fi împlinit.
La final, cu toată dragostea de care este capabilă această inimă mică ferecată în întuneric, vă doresc să fiți mereu credincioși asemeni familiei aceleia de români care și-au pus sufletul pe masa oaspeților, fără a se îngrijora la gândul zilei de mâine. Fiți pe pace, de ziua de mâine se va îngriji întotdeauna bunul Dumnezeu. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, să binecuvânteze România! Să dăinui în veci, popor blând și bun!”, încheie Marius Balo scrisoarea trimisă către Monitorul de Cluj.
Foto: Monitorul de Cluj
