„Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca au fost alertaţi pentru stingerea unui posibil incendiu izbucnit la un operator economic, cu obiect de activitate încărcarea de butelii de oxigen, situat pe strada Cantonului din municipiul Cluj-Napoca. În momentul sosirii la faţa locului, pompierii au constatat că existau scurgeri de oxigen dintr-un recipient încărcat cu oxigen, de aproximativ 10.000 de litri, fără a consta existenţa unei flăcări”, a transmis ISU Cluj.

Robinetul recipientului încărcat cu oxigen a fost închis de personalul de pe locul de muncă, fiind oprită astfel deversarea de gaz în atmosferă.

Pentru siguranță, pompierii au delimitat un perimetru în jurul operatorului economic, pe o rază de 500 de metri, în interiorul căruia a fost restricţionat accesul persoanelor civile. 

Potrivit ISU Cluj, nu au fost înregistrate persoane care să solicite consult medical.

În zonă va rămâne pentru monitorizare o autospecială, iar celelalte forțe s-au retras la bază, a mai precizat ISU Cluj după finalizarea intervenției, relatează Ziua de Cluj.

La faţa locului au acționat opt autospeciale pentru stins incendii, două autoscări, două echipaje SMURD şi unul SAJ, precum şi echipaje de poliţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (15)
Avatar comentarii

laurlaur2180 01.09.2023, 10:31

*s-au constatat scurgeri.

Avatar comentarii

Aura1 01.09.2023, 10:37

Numai probleme

Avatar comentarii

mary54 01.09.2023, 10:45

Alte pericole de incedii,bine ca s a verificat si s a constat ca nu a existat pericol

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.