Diaconescu s-ar fi simţit tot mai izolat şi chiar inutil. Până la proba contrară, n-aş da prea mult credit nici nu ştiu cărei monitorizări soldate cu un dosar voluminos, scos pe piaţă de o jună amestecată cândva într-o afacere puturoasă, încheiată cu posibila şantajare de către un serviciu secret a unui ambasador elveţian. Mai greu de explicat, în pofida unor zvonuri ceva mai vechi privind o eventuală înclinaţie a senatorului către Cotroceni (personal, nu-l văd ca un personaj dispus la obedienţă), este direcţia în care a luat-o: spre aşa-zişii independenţi ai lui Oprea. Pe Triţă Făniţă îl înţeleg: afaceri vulnerabile, mângâieri pe creştet din partea lui Băsescu.
Probabil să fi fost dezamăgit Ioan Munteanu şi scârbit Şerban Mihăilescu. Plecarea şi a unui om cu prestanţa şi pregătirea lui Cristian Diaconescu poate fi însă un semnal că PSD va continua să se deşire, disidenţa ridicând ştacheta. Victor Ponta, ocupat să discute despre candidatura sa, în 2014, la preşedinţia ţării, riscă să rămână înconjurat de vicepreşedinţi controversaţi, în cap cu Vanghelie, şi pândit de lunetişti hârşiţi din teritoriu. PD-L cam poate să nu mai aibă grija PSD. Acesta pare pregătit să cadă în groapa pe care şi-o sapă singur.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Țara europeană, ignorată de mulți, ideală pentru vacanță, în orice perioadă. Este la fel de frumoasă ca Italia sau Elveția, dar deloc aglomerată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur