De noile condiţii vor beneficia militarii, soldaţii, gradaţii profesionişti, poliţiştii, angajaţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Dacă în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică rămâne în vigoare pensia actuală, scrie tvr.ro Vârsta de pensionare actuală este de 55 de ani, însă va creşte gradual la 60 de ani până în 2030. În funcţie de condiţiile de muncă, angajaţii din acest sistem pot ieşi la pensie şi la 45 de ani.
Sistemul pensiilor militare de stat va include pensia de serviciu, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii, poliţiştii şi funcţionarii cu statut special, pentru a beneficia de pensie militară de serviciu sunt cele legate de vârstă şi vechime în serviciu.
Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu şi care sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, ori ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciu de către comisiile de expertiză medico-militare.
Pentru baza de calcul a pensiei a fost propusă folosirea mediei soldelor funcţiei de bază, respectiv salariilor funcţiei de bază corespunzătoare funcţiilor îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii dreptului la pensie, la alegerea beneficiarilor, mai puţin solda de grad, respectiv salariul gradului profesional avut la data trecerii în rezervă ori încetării raporturilor de serviciu. La media obţinută se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional avut la data trecerii în rezervă ori încetării raporturilor de serviciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.