Conexiunea rutieră dintre DEx12 (Craiova - Pitești) și A1 (Pitești -București) este aproape de final, a anunțat, luni, pe Facebook, directorul CNIR, Cristian Pistol.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Cristian Pistol a precizat că „antreprenorul român (UMB) a ajuns la un stadiu fizic de peste 90% pe ultimii 12 km ai primului drum expres din România”.
„În luna iulie se va circula circula pe drum de mare viteză (DEx12 și A1) între Craiova și București (231km).. Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 754,92 milioane de lei (fără TVA). DEx12 (Craiova -Pitești) are o lungime totală de 121 km”, a arătat Cristian Pistol.