Secretul, ca masca

Principiul e „ceea ce nu afla populatia inseamna ca nu exista”, cu varianta „daca nu vorbim, nu gresim”. De aici, o secretomanie impinsa la absurd, atat in buletinele sale destinate informarii populatiei prin mass-media, cat si in interventiile directe ale unor oficiali ai sai. Varful a fost atins in aceste zile, cand, dupa un inceput de iarmaroc, dupa o tropaiala caraghioasa, care a sters urmele la locul faptei, ancheta asupra atentatului de la liceul bucurestean lancezeste, chestorii si comisarii nefiind in stare sa anunte nu cine-i autorul, dar nici barem ce-a aruncat, grenada, bomba, trotil sau ce-o fi fost. Necomunicand un minimum de informatii, invoca abuziv confidentialitatea. La fel ca si in cazul altor „stiri de presa”, cand se apeleaza la pretextul „protejarii dreptului la propria imagine”. Ia sa vedem a cui! Aflam din buletinele Politiei ca un ins care se sustragea executarii pedepsei cu inchisoarea se numeste „Marius M.”. Un hot prins in flagrant este doar „Dorinel C.” Un talhar recidivist se numeste „Carol G.”, iar un sofer care a fugit dupa ce a omorat pe „zebra” un copil de 5 ani si a ranit altul, de 7, e cvasianonimul „Stefan G.”. Identitate deplina are doar „Arsinte Mahalean, din Gherla”, dar lui nu i se protejeaza imaginea, deoarece a accidentat un… politist. Acest sistem buimac nu are nimic comun cu dialogul corect si obligatoriu pe care institutia respectiva trebuie sa-l aiba cu cei din ale caror impozite-i platita.

Urmărește-ne pe Google News