Toata lumea stie ca emisiunile "Noaptea tarziu" si "Chestiunea zilei" au fost facute dupa modelul show-ului american "Late Night" al celebrului Jay Leno.
Cine s-ar putea gandi ca, batand la usa unuia dintre viceprimarii sectorului 1 din Capitala, ar putea vedea in fotoliul acestuia copia fidela a vedetei americane de televiziune?
Fizionomia fetei si gesturile i-au facut pe cativa dintre prietenii lui Marian Marinescu sa-l strige pe numele cunoscutului show-man.
"Imi place stilul lui Jay Leno si atunci cand am cu cine, glumesc si fac bancuri. De-a lungul vietii am facut aproape de toate. Chiar daca nu stiu exact ce ar presupune realizarea unei astfel de emisiuni, mi s-ar parea o experienta interesanta", ne-a dezvaluit politicianul.
Asemanarea cu americanul nu este singurul atu al lui Marian Marinescu. Fara sa faca vreo scoala de specialitate, el a pictat zeci de tablouri, a cusut goblenuri, a facut pe taximetristul si a lucrat in constructii.