După mesajul Ambasadei SUA în România, Nicușor Dan primește și sprijin politic direct din Congresul american. Șase senatori influenți din ambele tabere – republicani și democrați – îl felicită și îl încurajează să întărească alianța România-SUA.
Cuprins:
La doar o zi după ce Ambasada SUA în România a transmis un mesaj de felicitare pentru victoria lui Nicușor Dan, președintele ales a primit și un comunicat semnat de șase membri de top din Comisia pentru Relații Externe a Senatului american.
Cei șase oficiali care au semnat scrisoarea sunt:
Senatorii americani au transmis un mesaj extrem de favorabil noului președinte al României.
„Felicitări președintelui ales Nicușor Dan. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a întări alianța de nezdruncinat dintre România și Statele Unite”, se arată în comunicat.
Mesajul continuă cu o apreciere pentru cetățenii români care au votat, atât din țară, cât și din diaspora.
„Lăudăm milioanele de alegători din România și diaspora care au participat la procesul democratic”, scriu oficialii. Prioritățile americanilor în relația cu România
Cei șase senatori spun clar ce așteptări au de la viitorul mandat al lui Nicușor Dan.
„Avem multe de realizat împreună. De la sprijinirea Ucrainei, la consolidarea parteneriatelor energetice și protejarea democrațiilor noastre, comunitatea euro-atlantică este mai puternică cu România la masă. Îi urăm succes președintelui ales Dan și vom fi parteneri pregătiți pentru a ne atinge obiectivele comune”, se arată în scrisoarea comună. Comunicatul vine din partea unei comisii extrem de importante în politica externă americană, care are un rol esențial în aprobarea ajutoarelor militare, deciziilor de sancționare sau în privința acordurilor internaționale.