Camera superioară a parlamentului de la Praga îl acuză pe şeful statului de încălcarea a opt prevederi constituţionale, printre care declaraţii care contravin politicii externe oficiale a ţării.

Din cei 75 de senatori cehi prezenţi miercuri seară la vot, 48 au votat în favoarea începerii demersurilor la Curtea Constituţională.

Potrivit DPA, este improbabil ca iniţiativa să fie votată de camera inferioară a legislativului ceh.

O altă acuzaţie făcută la adresa lui Zeman este aceea că angajaţi ai administraţiei prezidenţiale au încercat să influenţeze judecători.

Milos Zeman este primul preşedinte care a fost ales în mod direct de către cetăţenii cehi cu drept de vot, în urma unui amendament constituţional. El a atras atenţia în special prin comentariile sale referitoare la islam şi la primirea refugiaţilor în Cehia.

În cazul imporbabil în care și camera inferioară aprobă inițiarea acțiunii la Curtea Constituțională, aceasta poate decide dacă îl demite sau nu pe președinte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații