UPDATE ora 14.30 Plenul Comun al Parlamentului a aprobat miercuri, la propunerea grupurilor PSD din Senat şi Camera Deputaţilor, înlocuirea senatorului Şerban Nicolae din Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA cu senatorul PSD Viorel Salan, care va prelua de la colegul său şi preşedinţia Comisiei.

Proiectul de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei SIPA a fost adoptat cu 212 voturi pentru, 43 împotrivă şi 4 abţineri.

Grupurile parlamentare PSD din Cameră şi Senat au cerut înlocuirea senatorului Şerban Nicolae cu senatorul Viorel Salan în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, conform documentelor aflate pe ordinea de zi a plenului comun de miercuri.

Senatorul PSD Şerban Nicolae spune că el este cel care a cerut să fie înlocuit de la preşedinţia comisiei de anchetă a arhivei SIPA.

Comisia parlamentară privind arhiva SIPA s-a înființat în septembrie 2017. Comisi își propune să clarifice aspecte ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie. Comisia este alcătuită din senatorii Şerban Nicolae, Marian Pavel, Adrian Diaconu şi deputaţii Alexandru Bălănescu, Costel Dunava, Liviu Pleşoianu, Mihai Popa.

Printre obiectivele comisiei se numără stabilirea rolului activ al ministrului de resort la adoptarea HG 127/2006, precum şi ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni prevăzut de această hotărâre, de ce nu s-au finalizat procedurile de desfiinţare şi de ce nu s-a emis o nouă hotărâre privind prelungirea termenului, identificarea procedurilor stabilite pentru inventariere, preluare de către comisia numită prin ordin, predare, depozitare şi păstrare a arhivei, precum şi procedura stabilită pentru accesul la documentele din arhiva SIPA.

ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”
Recomandări
ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc miercuri, de la ora 12.00, într-o şedinţă de plen comună, prima din această sesiune parlamentară. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte administrative, printre care și înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la votul din 21 iunie 2017 din Parlament în legătură cu moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Opoziția acuză faptul că rezultatul votului a fost viciat.

Citește și: VIDEO/Istoria văzută prin ochii bătrânului cizmar. De la întreprinderea Kirov la micul atelier din pasaj, via cooperativa de stat

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Observatornews.ro
"Sunt mână în mână toți!" Furatul mașinilor, aproape de a deveni un fenomen în Grecia. Mărturiile românilor prădați de hoți
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
Știrileprotv.ro
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.