„Printre cei arestaţi se numără mulţi cetăţeni străini, din Bosnia, Muntenegru, dar şi din Marea Britanie, Tunisia”, a declarat şeful poliţiei, Vladimir Rebic, într-o conferinţă de presă, în timp ce fotografii ale paşapoartelor britanic şi tunisian a doi bărbaţi erau arătate pe un ecran.

Potrivit presei locale, tabloidelor apropiate puterii, britanicul are 24 de ani, în timp ce tunisianul este în vârstă de 54 de ani.

„Acestea sunt documentele cu care au intrat în Serbia. Serbia i-a primit în speranţa că vor veni şi se vor distra la noi, dar au venit să distrugă şi să atace poliţia” a declarat Rebic, care intenţionează să examineze influenţa „acestor factori externi asupra violenţei manifestaţiilor”.

Paisprezece poliţişti au fost răniţi în ciocnirile de vineri seară, 130 de când protestele au început marţi, a precizat şeful poliţiei, fără a da cifre cu privire la numărul protestatarilor răniţi.

Majoritatea celor câteva mii de protestatari erau paşnici, dar grupuri, adesea formate din tineri cu feţele mascate, au aruncat cu petarde, au scandat sloganuri naţionaliste sau care proclamau tutela sârbă asupra Kosovo, înainte de a trece barierele de securitate şi de a urca treptele care duc la parlament.

Cum arăta chilia unde mai multe femei acuză că au fost agresate sexual de Visarion Alexa. „Ticsită cu icoane și fotografii”, apare în reportaje și interviuri
Recomandări
Cum arăta chilia unde mai multe femei acuză că au fost agresate sexual de Visarion Alexa. „Ticsită cu icoane și fotografii”, apare în reportaje și interviuri

Poliţia anti-revoltă a intervenit apoi şi a fost imediat luată la ţintă cu pietre şi alte proiectile, petarde asurzitoare şi fumigene.

În jurul orei 21:30 GMT, forţele de ordine, folosind în special gaze lacrimogene, au eliberat piaţa din faţa Parlamentului sârb.

serbia 01Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Imagini bombă cu Dana Budeanu de când a apărut prima oară la TV! Sigur nu o recunoşti! Cum arăta vedeta?
Playtech.ro
Imagini bombă cu Dana Budeanu de când a apărut prima oară la TV! Sigur nu o recunoşti! Cum arăta vedeta?
Nu conștientizam ce mi se întâmplase. Nici nu știam dacă a fost sau nu viol...am fost forțată. E viol? Mărturia șocantă a uneia dintre victimele preotului Visarion... Ce-a ieșit la iveală e zguduitor
Viva.ro
Nu conștientizam ce mi se întâmplase. Nici nu știam dacă a fost sau nu viol...am fost forțată. E viol? Mărturia șocantă a uneia dintre victimele preotului Visarion... Ce-a ieșit la iveală e zguduitor
"N-am avut curajul să mă duc să văd, n-am avut". O mamă și cei doi copii ai ei, de 2 și 6 ani, spulberați pe șoseaua de centură a Buzăului
Observatornews.ro
"N-am avut curajul să mă duc să văd, n-am avut". O mamă și cei doi copii ai ei, de 2 și 6 ani, spulberați pe șoseaua de centură a Buzăului
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Știrileprotv.ro
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Noi imagini șoc. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au bătut minute în șir. Reghe l-a atacat violent și pe finul soției
FANATIK.RO
Noi imagini șoc. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au bătut minute în șir. Reghe l-a atacat violent și pe finul soției
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 28 septembrie 2022. Vărsătorii se confruntă cu urmările unor gesturi discutabile pe care le-au făcut la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2022. Vărsătorii se confruntă cu urmările unor gesturi discutabile pe care le-au făcut la un moment dat
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?