Sevil Shhaideh, trimisă în judecată în dosarul „Belina”

Comentează

Sevil Shhaideh, trimisă în judecată în dosarul „Belina”. Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului ministru PSD Sevil Shhaideh, care ocupă, în prezent, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă.

În același dosar, au fost trimise în instanță alte patru persoane, printre care și fostul președinte al CJ Teleorman Adrian Ionuț Gâdea.

Sevil Shhaideh, inculpată pentru abuz în serviciu

Pe 25 aprilie, Sevil Shhaideh a fost inculpată pentru abuz în serviciu. Până atunci, Shhaideh avea calitatea de suspect.

Procurorii susţin că, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

“Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale”, se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate.

Procurorii mai susţin că inculpata Ionela Stoian, în calitate de director la MDRAP – Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale, întrucât nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare, nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare şi a contribuit la crearea unei reprezentări false aceloraşi ministere cu privire la contactele de închiriere deja existente.

“De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane. Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la Insula Belina şi Braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară ‘curate’, în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială”, se mai arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, această activitate a fost coordonată de Adrian Ionuţ Gâdea, la acel moment preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale “Apele Române” avizarea favorabilă a transferului, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi care nu mai prevedeau contractele de închiriere şi şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini.

În perioada iunie 2013 – septembrie 2013, acelaşi Gâdea a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va deveni HG 943/2013, deşi avea cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, şi a trimis neoficial către MDRAP documente în formă de proiect în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu judeţean.

Din anchetă a reieşit că, în urma acestor fapte, a fost cauzat statului român un prejudiciu de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul său.

“În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfinţea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea (…) CJ Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman, pe de o parte, şi o societate comercială şi o altă persoană, pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean”, se mai menţionează în comunicat.

Procurorii susţin că, în urma acestei din urmă fapte, prejudiciul estimat a fi creat judeţului Teleorman este de 5.646.237 lei, ceea ce reprezintă şi folosul obţinut de beneficiarii contractelor de închiriere.

“Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, precizează DNA.

CORESPONDENȚĂ DIN ITALIA/ Una dintre cele mai moderne nave militare din lume a fost lansată la apă. E spital mobil, centrală electrică plutitoare și produce apă potabilă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...