Credincioșii creștin ortodocși îl pomenesc, duminică, 13 noiembrie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344 – 354, în Antiohia, într-o familie de creștini evlavioși, potrivit crestinortodox.ro. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut nefericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va crește și-i va oferi condițiile necesare pentru educația fiului său de una singură. Averea rămasă de la părinți și de la soț îi va permite Antuzei să-i ofere o educație aleasă, atât clasică, cât și creștină, predată de cei mai renumiți profesori ai vremii. Așa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful. Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat, de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie. Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat.
După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage, împreună cu prietenul său Vasile, în munții din apropiere, devenind monah și punându-se sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian. După patru ani petrecuți lângă acest ascet, se retrage vreme de doi ani într-o peșteră, unde a trăit de unul singur, supunându-și trupul la o aspră asceză. În anul 381, episcopul Meletie, aflând de starea șubredă a sănătății sale, îl va chema la Antiohia, unde îl va hirotoni diacon. În anul 386, urmașul lui Meletie, episcopul Flavian, îl va hirotoni preot. Vreme de doisprezece ani, Ioan va predica în Antiohia în fiecare duminică și sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, apărând dreapta credință în fața unor erezii și curente anticreștine la acea vreme (pâgânismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul, iudaismul) care, prin adepții lor, încercau atragerea a cât mai mulți adepți. După moartea arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sfântul Ioan Gură de Aur devine, datorită influenței lui Eutropiu, primul-ministru al împăratului Arcadiu, și împotriva voinței arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, arhiepiscop al Constantinopolului (februarie 398). Ca arhiepiscop al cetății imperiale, Sfântul Ioan oferea bani celor săraci și văduvelor, construia spitale pentru bolnavi, case de adăpost pentru bătrâni și săraci.
A predicat și a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. A dezvoltat o operă misionară și filantropică impresionantă, rămânând pentru generațiile următoare un model de slujitor al lui Hristos. Din cauza mai multor nedreptăți comise de Eudoxia, care, după căderea lui Eutropiu, ajunsese suverană absolută în Imperiul Bizantin, Sfântul Ioan Gură de Aur a acuzat, în cuvântările sale, starea de decadență a elitelor imperiale, atrăgându-și adversitatea mai-marilor bizantini, în primul rând a împărătesei Eudoxia. Aceasta va reuși trimiterea în exil a sfântului în anul 403, când, un sinod convocat de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei, îl va caterisi pe Ioan. Ajuns până în Bitinia, Sfântul Ioan Gură de Aur este readus la Constantinopol, unde poporul îl primește cu mare bucurie.
După readucerea sa la Constantinopol, legăturile reci pe care le avea cu suita imperială și criticile aspre pe care patriarhul Ioan le-a adus Eudoxiei a făcut ca, spre sfârșitul anului 403 și începutul anului 404, să fie exilat din nou. După o călătorie de 77 de zile, Ioan va ajunge la Cucuz, în Armenia. De aici, Ioan scria numeroase epistole de încurajare a păstoriților săi, ceea ce a făcut pe oponenții lui să se teamă de iminenta sa întoarcere la Constantinopol. Aceștia au reușit să obțină din partea împăratului mutarea arhiepiscopului într-un loc mai îndepărtat de capitala imperiului, Pityus, un orășel pe malul răsăritean al Mării Negre. În drum spre această localitate, într-un sat alături de Comana, istovit de călătorie, Sfântul Ioan Gură de Aur își dă duhul în mâinile lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte pe buze: ‘Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Unul dintre hramurile Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este închinat Sfântului Ioan Gură de Aur. În sfântul lăcaș se află și un fragment din moaștele sale.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne protejează
Sfântul Ioan Gură de Aur este știut și ca apărătorul și părtinitorul celor necăjiți. Așadar, de ziua lui, nu se fac treburi casnice, căci e risc de înec, arsuri, moarte violentă, infirmitate. Se crede că femeile care respectă tradiţia sunt iertate pentru păcatele de a renunța la sarcină. În această zi, trebuie să dam o lumânare de pomană, pentru ca viaţa să ne fie luminată și colivă pentru sufletele celor care s-au stins neîmpărtășiți.
Cine ține sărbătorile lui Ioan Gură de Aur va fi apărat de boli și de lupi, va fi ferit de arsuri, de friguri și de pagube. Nu se lucrează, nu se coase, nu se tricotează. În această zi, nu se dă nimic cu împrumut. Părți ale moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur se află la Patriarhia Română, la Mânăstirea Dârvari, în București, la Mânăstirea Secu, în județul Neamț.
Troparul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat. Vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat. Înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Iar prin cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul, Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Din ceruri ai luat Dumnezeiescul har şi cu buzele tale pe toţi înveţi să se închine în Treime Unuia Dumnezeu, Sfinte Ioan Gură de Aur, preafericite cuvioase, după vrednicie te lăudăm pe tine, că eşti îndreptător, ca cel ce arăţi cele Dumnezeieşti.
Tot in aceasta zi, Biserica face pomenirea Sfantului Cuvios Mucenic Damaschin.
Foto: crestinortodox.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_12e776181996fee58ff4f4c46be6b1ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7486cba7e85ca4f84553b7e46bbac4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a958510d11c516913c2fced0a7d254f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_508ff82496ad7ac3707aa4896669c6ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c2f47899a72825fa26e05b197f52969c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_747901c961bf03ef6c661387a0ffbd0a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ccda1016d597bf55b2ab04338815886e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d1f1e684edbbd821f3a0870bb50d101c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4dce7640268889426c7468858f27096d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_294845876b661b88f23939d47b4203eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e7aeebf9c6cbbef0949b4736f10f0a8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037194d5278354c6cb003bf3d1b734a6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_359ddb63d1ccfcf1037c4e27fa52277d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_792977019560a0ec9f64c16c5594f398.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b5ee6eb7bfdf32de0d0cfa3689a823b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f1abf4ffa12114b912478ca0720d6272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_119b240e47a4ebe970efc601cc34735c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c47454ebd53f70837b6091d904ede50b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_51f6684a80dc70400358d7053c2d8528.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/f16-romanesc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/camataru-serial-documentar-camatarii-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gyorfi-sotul-si-fiica-lor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/radu-miruta-ministrul-apararii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-nicusor-dan-dragos-pislaru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbatul-a-fost-prins-de-carabinieri--imagine-cu-carater-ilustrativ--foto-getyy-images-scaled-e1779723843574.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ebola-congo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-ingalbenesc-talpile-albe-ale-adidasilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/boli-pulmonare-romania-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diferenta-dintre-eficace-si-eficient.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/purtatorul-de-cuvant-al-politiei-romane-georgian-dragan--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristian-mungiu-avion-cannes.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/massimo-baggi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/romania-elvetia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-prima-reactie-dupa-ce-guvernul-bolojan-a-fost-demis-prin-motiunea-de-cenzura-psd-aur-invit-la-calm--cand-vom-avea-un-nou-guvern-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/summitul-forumului-privind-cooperarea-china-africa-din-2024-gettyimages-2169403928-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.