În rezervaţia botanică Pădurea de Şes, de lângă Orheiu Bistriţei, unde îşi face apariţia în fiecare primăvară una din cele mai frumoase flori protejate - laleaua pestriţă -, s-a deschis, mai nou, sezonul de picnic şi grătare. Aşa se face că zilele trecute, câţiva petrecăreţi au fost fotografiaţi în timp ce îşi frigeau micii în mijlocul unei poieniţe, chiar lângă maşină.
Prezenţa lor i-a revoltat pe bistriţenii care veniseră în zonă să “vâneze” câteva fotografii cu laleaua pestriţă, care tocmai în această perioadă trebuie să înflorească. Laleaua pestriţă sau “floarea de şah” înfloreşte în fiecare an în această perioadă şi poate fi admirată timp de şapte zile. În rezervaţia botanică Pădurea de Şes cresc mii de astfel de exemplare, acesta fiind singurul loc din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Dacă nici florile din rezervaţii nu sunt protejate, pentru cele care cresc în rondurile din oraşe chiar nu mai e nici o şansă. La Turda, de exemplu, oamenii se servesc cu lalele direct de pe domeniul public atunci când vor să facă o surpriză iubitei sau când vor să primească iertare pentru o greşeală făcută faţă de soţie.