Un bărbat din Steinbach an der Steyr, Austria, şi-a nenorocit fiul pe viaţă după ce l-a călcat cu o combină secerătoare.
Fermierul se urcase în vehicul şi şi-a început treaba, fătă să-şi dea seama că micuţul lui de patru ani se juca pe jos, în iarbă, foarte aproape de combină. Era gălăgie, iar bărbatul iniţial nu a auzit ţipetele disperate ale fiului său. Când a oprit combina, copilul era mai mult mort decât viu. Ambele picioare îi fuseseră prinse în lamele ascuţite ale secerătoarei. L-a luat repede şi l-a dus la spital.
Puştiul e în afara oricărui pericol, dar nu se ştie dacă medicii îi vor mai putea salva picioarele.