Duminică seara, Răzvan Ioniţă (22 de ani) a mers în vizită la prietenul său, Florinel Graur (44 de ani). Deşi era în stare avansată de ebrietate, musafirul a pus la bătaie o sticlă de vin şi, în scurt timp, atmosfera a devenit tensionată.
Cei doi s-au luat la harţă sub privirile neputincioase ale copiilor şi soţiei gazdei. Trecuse de miezul nopţii când Graur şi-a poftit musafirul afară din casă, după ce şi-a amintit că în urmă cu patru ani fratele său a fost bătut de amicii lui Răzvan din alt sat.
Pe prispa casei, tânărul a pus mâna pe securea lui Graur şi i-a aplicat acestuia o lovitură nimicitoare în cap. Plin de sânge, omul s-a prăbuşit inconştient, în timp ce agresorul şi-a luat vinul şi securea şi s-a făcut nevăzut.
Alertată de zgomot, soţia victimei a ieşit din casă şi şi-a găsit bărbatul fără suflare. „Am auzit o bufnitură puternică şi fiica mea chiar a zis că se bat. Am ieşit repede, dar Florinel era deja căzut lângă uşă. Nu mai mişca şi mi-am dat seama că murise”, a declarat Florentina, soţia victimei.
Oamenilor legii nu le-a fost greu să pună mâna pe suspect. Când l-au prins, acesta era atât de beat încât nu îşi amintea unde a aruncat securea. Azi dimineaţă, după ore întregi de audieri, tânărul şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor şi a fost reţinut pentru omor.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.