Sergiu Pavălă, un sibian care a absolvit studiile la Cluj-Napoca, specializarea Informatică-Economică, și-a dat seama că își dorește să înrămeze tablouri și să aprofundeze arta de a înrăma, continuând astfel o afacere de familie.
Sergiu Pavălă a cochetat cu arta încă din timpul facultății, fiind pasionat de grafică, fotografie și istoria artei. Apoi, și-a dat seama că își dorește să înrămeze tablouri și să aprofundeze arta de a înrăma, continuând astfel o afacere de familie, scrie Turnul Sfatului.
Și-a adunat toate economiile din proiectele anterioare, și-a vândut mașina, iar cu banii obținuți a redecorat spațiul în care fusese un simplu atelier de sticlă.
Astfel, începând cu icoane pe sticlă, goblenuri cu tentă bizantină, pictură în ulei, pasteluri sau gravură, până la postere, afișe sau fotografie, toate pot fi înrămate în cadrul atelierului administrat de Sergiu, cu scopul ca lucrările să se păstreze în timp.
Și pentru că a vrut să fie mai mult decât un atelier, oferă consultanță și sfaturi oricărei persoane care îi trece pragul și este interesată de această artă, de diverse tehnici de înrămare.
„Cei care aleg să treacă pragul atelierului, pot viziona aici o mică galerie de artă și primesc consultanță gratuită specializată. Este un loc prin care trec artiștii din Sibiu și invităm pe fiecare sibian, și nu numai, să ne viziteze pentru a înțelege, a discuta și a învăța împreună. Calitatea și bunul simț sunt înainte de toate”, spune Sergiu.
Sursa foto: turnulsfatului.ro / Facebook Segani Sibiu