Şi vedetele s-au înzăpezit

Comentează

Zilele acestea, zăpada le-a creat nenumărate probleme oamenilor simpli, dar şi vedetelor care, din cauza drumurilor blocate în sud-estul ţării, nu au putut să-şi onoreze contractele.

Arhiva foto

Unii cantăreţi s-au văzut nevoiţi să doarmă prin maşini, in mijlocul pustietăţii, şi să degere aşteptand să fie scoşi la liman de autorităţi. Montuga, Inna şi Play&Win, Deepcentral, Sophia şi Neylini au vrut să participe la un megaconcert organizat, marţi, în scop caritabil, la Brăila. Plecate devreme din Bucureşti, vedetele s-au văzut obligate să petreacă ore întregi pe drum, iar concertul a fost întârziat. Întoarcerea în Capitală a fost însă mai dificilă decât şi-au imaginat. Şi Dan Capatos a avut probleme, dar la Snagov, aproape de Bucureşti.

Inna - A ratat

Arhiva foto

un concert

Ca să nu rămână înzăpeziţi, Inna şi Play&Win au înnoptat marţi la Brăila. Nu le-a folosit prea mult, pentru că miercuri au stat toată ziua pe drum, iar în Bucureşti au ajuns abia ieri, ratând astfel un concert la care trebuiau să participe.

Montuga - Şi-au petrecut noaptea în autobuz

Arhiva foto

Băieţii de la Montuga au avut cel mai mult de suferit pe drumul de întoarcere spre Bucureşti. Din cauza zăpezilor abundente, trupa a rămas blocată în apropierea unui sat din Brăila şi a înnoptat, miercuri spre joi, într-un autobuz, alături de alţi “sinistraţi”.

Capatos - A rămas «prizonier» la Snagov

Prima ninsoare a lunii decembrie l-a prins între nămeţii din Snagov pe moderatorul emisiunii “Un show păcătos”, Dan Capatos. Vedeta Antenei 1 a participat în calitate de invitat special la lansarea modelului Kia Soul în România. La eveniment, urma să fie prezentă şi asistenta sa, Bianca Drăguşanu, însă aceasta nu a mai putut ajunge în timp util, întrucât cu o noapte înainte a avut filmări până la 6 dimineaţa. Stratul destul de gros de zăpadă nu l-a împiedicat pe Capatos să dea mai multe ture la volanul bolidului. El a trebuit să se mulţumească însă doar cu atât

Arhiva foto

şi să aştepte bunăvoinţa autorităţilor care aveau obligaţia să deszăpezească drumurile.

Deepcentral - N-au mai ajuns la filmare

Deepcentral ar fi trebuit să fie miercuri înapoi în Bucureşti pentru a filma o emisiune de Revelion. Băieţii nu au reuşit să ajungă la timp, ei rămânând blocaţi în mijlocul pustietăţii şi aşteptând să îi scoată autorităţile din troiene.

Arhiva foto

Neylini - A stat 16 ore în zăpadă

Neylini a petrecut mai mult de 16 ore în Slobozia, judeţul Ialomiţa, fiind blocată acolo în drumul de întoarcere spre Bucureşti. Plecase din Brăila înainte de miezul nopţii de marţi spre miercuri, iar în Bucureşti a ajuns abia ieri, la prânz.

Prietenii lui Oţil au salvat oamenii de sub nămeţi

Sute de oameni au rămas blocaţi, încă de marţi seara, pe E85, între Urziceni şi Buzău. Troienele au acoperit imediat maşinile, care au fost nevoite să se oprească, iar coloanele s-au întins pe câţiva kilometri. Abia miercuri seara, când viscolul s-a mai domolit, autorităţile au reuşit să îi salveze pe bieţii oameni.

Arhiva foto
Arhiva foto

Membrii clubului Extreme Adventure din Buzău, din care face parte şi Dani Oţil, au dat şi ei o mână de ajutor. Băieţii, organizatorii celei mai mari competiţii de off-road - Romanian Extreme Adventure -, au trecut prin troiene cu jeep-uri puternice şi ATV-uri cu şenile şi au salvat sute de oameni care îşi petrecuseră noaptea blocaţi în trafic, fără apă, fără mâncare ori fără carburanţi. Mulţi dintre ei au fost duşi în hanurile sau în căminele culturale din apropiere. Ieri, au fost scoase din nămeţi şi maşinile rămase blocate. Din păcate, hoţii nu au întârziat să apară, iar un şofer de camion şi-a găsit vehiculul jefuit.

Arhiva foto

Sute de persoane, salvate cu trenul

Arhiva foto

Sute de persoane au stat mai bine de 24 de ore blocate în zăpadă pe Drumul Naţional 25 Galaţi - Tecuci. Oamenii au îndurat frigul, foamea şi setea până ce, în noaptea de miercuri spre joi, autorităţile au reuşit să deblocheze calea ferată din apropierea şoselei şi au trimis acolo un tren care să-i “culeagă” pe sinistraţi. Jandarmii i-au ajutat pe cei blocaţi în zăpada înaltă de mai bine de jumătate de metru să ajungă de la maşini până în vagoane. Doar câţiva dintre aceştia au refuzat să îşi părăsească

Arhiva foto

maşinile şi au rămas în nămeţi.

Demiteri la Compania de Drumuri

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu (foto), i-a demis, miercuri pe Florin Dascălu şi pe Mihai Nica, ambii directori în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Motivul disponibilizării acestora este haosul de pe drumuri provocat de condiţiile meteorologice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
MONDEN
Gami si Erika Aylin
14:03
Iubita lui Gami de la Power Couple, confesiuni dureroase. A avut 130 de kilograme
Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice
13:58
Imagini cu Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Cum arăta concurenta de la „Asia Express” cu părul blond și buze subțiri
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
15:15
Gabriela Cristea, despre reacțiile adverse ale injecțiilor de slăbit. Ce a pățit când a mâncat fast-food
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
14:54
Un șofer român a vrut să intre în Macedonia de Nord cu un Mercedes și a fost arestat pe loc. Ce au descoperit polițiștii din vama Tabanovce
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”