Romanii isi fac deja planuri pentru Sarbatorile de Paste, mai ales ca multi au o saptamana intreaga libera, de la 1 mai pana dupa Paste. Unele hoteluri fie de la munte, fie de la mare, au pregatite oferte speciale pentru aceste zile. Tinerii care vor lua decizia sa sarbatoreasca acest Paste pe litoral, vor avea parte de numeroase surprize. Muzica va fi pe primul loc, sustinuta de trupe celebre din Capitala.
Hotelul Alpin de 3 stele, din Poiana Brasov, a pregatit pentru doritorii de Paste la munte un pachet de servicii pentru o persoana, in perioada 4-6 mai, in valoare de 43 de dolari, in care intra cazare 2 nopti cu mic dejun, cina festiva in noaptea de Inviere. De asemenea, turistii hotelului au posibilitatea sa intre gratuit la piscina hotelului, iar cazarea copiilor intre 2 si 12 ani, care stau intr-un pat suplimentar, in aceeasi camera cu parintii, este gratuita. La Hotelul Ciucas, cazarea intr-o camera dubla costa 900.000 pe noapte cu mic dejun, iar o camera single costa 660.000 de lei pe noapte.
Toti turistii care se afla in Poiana Brasov in noaptea de Paste pot participa la slujba religioasa de Inviere, care va fi oficiata de preoti ortodocsi de la Manastirea Sambata, in bisericuta de lemn nou construita in Poiana Brasov.
Pe litoral, Primaria Mangalia a pregatit un program special pentru tineri. Biletul de vacanta include concerte in fiecare seara. Seara de 1 mai este dedicata tinerilor, care, incepand cu ora 21.30, pot dansa pe plaja Neptun, pe muzica house, dance ori tehno. In data de 2 mai, de la ora 12.00, pe aleea de acces spre plaja, municipalitatea organizeaza un concurs de vopsit si incondeiat oua, la care participantii au posibilitatea de a vopsi nu mai putin de 20.000 de oua. Seara, de la ora 22.30, la Teatrul de Vara din Mangalia, regizorul Dan Puric va pune in scena un spectacol prezentat de Centrul Cultural European. „In asteptarea Luminii” este un spectacol de cantece crestine si laice de Paste, care va avea loc in 3 mai, la Teatrul de Vara, la care vor participa Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Narcisa Suciu, Tatiana Stepa, Vasile Seicaru si Paula Seling.
Slujba de Inviere se va desfasura pe malul marii, cu procesiune de preoti si torte. La putin timp dupa ce crestinii ortodocsi vor lua Lumina, adica incepand cu ora 0.30, formatiile Iris, Holograf si Taxi vor sustine un concert pe plaja.
In acelasi timp, organizatorii vor amenaja spatii alimentare unde cei cu bani vor putea servi miei la protap, oua rosii, drob, vin fiert, pasca si cozonac. Noaptea de 5 mai se incheie pe plaja Neptun cu o „Discoteca la Lumina Lunii”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.