„Sunt trei acte normative: Legea 153 (Legea Salarizării), Ordonanța de Urgență 79, cea care modifică Codul Fiscal și transfera contribuțiile de la angajator la angajat, și mai există o ordonanța foarte importantă, Ordonanța 70/2017. Această spune că sumele aferente contribuțiilor, așa cum au fost stabilite prin Codul Fiscal, au fost avute în vedere atunci când s-au identificat creșterile salariale din 2018, prin Legea Salarizării.  Având în vedere că o parte dintre funcționării publici și personalul contractual, o parte dintre angajații administrației publice au beneficiat de o creștere de 25% și implicit de suportarea sumelor aferente transferului contribuțiilor, alții, aproximativ 30.000 de oameni din administrația publică centrală, nu au beneficiat de o creștere de 25%. Ori au beneficiat parțial ori nu au beneficiat deloc.  Asta duce la faptul că nu au putut suportă nici contribuțiile decât din netul existent. Din punctul nostru de vedere este discriminare, pentru că statul pentru aceleași contribuții pentru unii a suportat sumele aferente acestor contribuții, iar pentru alții nu a suportat.  Automat fiind un element de discriminare noi facem o acțiune în instanță”, a declarat președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu (FOTO), pentru ziare.com.

Acesta a mai precizat că încă nu au depus actele, dar în câteva zile vor rezolvă toate aspectele și vor înainta acțiunea în instanță.

„Deja documentele sunt transmise și la cabinetul de avocatură și departamentul nostru juridic lucrează la această acțiune în instanță. Încă nu am depus, o depunem zilele acestea. Am cules informațiile până la această oră din partea angajatiilor teritoriali și trebuie să le grupam, să le punem pe acțiuni, pe instituții și să le trimitem la judecătoriile teritoriale și centrale”, a explicat acesta.

Oprescu a explicat că sunt afectați 30.000 de angajați din administrația publică centrală, dintr-un total de dintre cei 70.000, adică aproximativ 40%, adăugând că asta înseamnă că nu au cum să fie afectați de scăderi doar 3% din totalul bugetarilor, așa cum a susținut ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

„Din punctul nostru de vedere, au pierdut undeva la 40% din administrația publică centrală la salariu. Din 1.250.000 de bugetari din România numai cei cu part time erau 170.000. Asta înseamnă peste 12% numai componența asta de part-time. Nu avea cum să fie doar 3%. În administrația publică locală există primari, majoritatea, care au înțeles rolul pe care îl au de a suportă aceste contribuții și au majorat salariile angajaților, astfel încât să nu se piardă la net. La primarii și consilii județene fenomenul este restrâns și doar punctual. Acolo vom avea o intervenție punctuală, dacă este cazul”, a adăugat Oprescu.

Și președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a avertizat, în 2 februarie, că transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat va determină o scădere a salariilor.

Peste 200.000 de angajaţi din IT vor avea salarii nete mai mici„, spunea el, precizând că urmează scăderi ale lefurilor și în sectoare prioritare de activitate precum învățământ, sănătate sau agricultură.

De altfel, Hossu e convins că modul în care a fost gândit transferul de contribuții de la angajator la angajat stă la bază scăderilor salariale.

Foto: Facebook.com/Sebastian Oprescu


CITEȘTE ȘI…

EXCLUSIV/Imagini inedite cu jurații de la “Românii au talent” în pauzele publicitare. Bartoș și Smiley se țin de glume!

O mare suprafață din Pădurea Băneasa, scoasă la vânzare pe OLX. Ce ar putea să ”crească” în locul copacilor


 

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
Un şofer de 90 de ani din Bucureşti și-a oprit mașina într-o zonă aglomerată, de unde a refuzat să mai plece. Bărbatul uitase drumul spre casă
Observatornews.ro
Un şofer de 90 de ani din Bucureşti și-a oprit mașina într-o zonă aglomerată, de unde a refuzat să mai plece. Bărbatul uitase drumul spre casă
Horoscop 31 iulie 2021. Peștii au nevoie de un punct de sprijin, ca să se poată echilibra mai ușor
HOROSCOP
Horoscop 31 iulie 2021. Peștii au nevoie de un punct de sprijin, ca să se poată echilibra mai ușor
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Știrileprotv.ro
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%