Socrii lui Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv, în dosarul mitei pentru judecătoarea care a dat sentința definitivă în cazul fostului edil

 8 comentarii

Claudia și Dorin Petru Gliga, socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care au încercat să mituiască o judecătoare pentru a pronunța o sentinţă mai blândă în dosarul ginerelui lor, rămân în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis luni, 4 decembrie, Tribunalul Mureş. Decizia nu este definitivă, transmite Agerpres.

Socrii lui Cherecheș se află în arest preventiv din 9 noiembrie, pentru infracțiunile de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Asta după ce soacra fostului edilul, Claudia Gliga, a fost prinsă în flagrant în timp ce dădea mită 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, care face parte din completul care a soluţionat dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită. Soțul femeii este acuzat că a ajutat-o la „rezolvarea problemei”, potrivit DNA.

Procurorii au cerut ca cei doi să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile, respectiv până la data de 7 ianuarie 2024, cerere care a fost admisă de Tribunalul Mureș.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ DNA Cluj şi, în consecinţă: În baza art. 234 şi următoarele din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 202 alin. 1, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive a inculpaţilor G.C,, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (…) şi a inculpatului G.D.P., cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită (…), pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.12.2023 până la data de 07.01.2024, inclusiv”, scrie pe portalul Tribunalului Mureş.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procurori.

Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv pe 24 noiembrie la cinci ani de închisoare de Curtea de Apel Cluj, în dosarul în care e acuzat de luare de mită.

Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască.

În aceeași zi, fostul edil a fugit din țară, deși se afla sub control judiciar, intrând în Ungaria pe la vama Petea cu buletinul unei rude.

Cherecheș a fost dat în urmărire și a fost emis mandat european de arestare, iar șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis din funcție ca urmare a fugii fostului edil.

Cherecheş a fost prins marți seară, 28 noiembrie, la Augsburg, Germania, după ce anchetatorii germani i-au localizat telefonul și i-au monitorizat telecomunicațiile timp de o zi. În prezent, este închis la penitenciarul din Augsburg-Gablingen și a refuzat să fie extrădat în România prin procedură simplificată.

În acest caz, extrădarea în România poate dura mai mult decât se estimase inițial, adică până în vara viitoare, a spus avocatul său, Răzvan Doseanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    nicoleta1 04.12.2023, 18:13

    Sa fie chiar transferati la inchisoare.

  • Avatar comentarii

    mihaelamicu2001 04.12.2023, 18:14

    Pacat ca nu mai suntem oameni si nu ne asumam greselile.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 04.12.2023, 18:33

    Ce sa faci, așa se întâmplă cînd vrei să-ți ajuți ginerele la prostioare...

  • Avatar comentarii

    lipanileana 04.12.2023, 18:56

    Pe alții îi lasă liberi ,dar asta este nu suntem noi în măsură sa comentam decizia instanței.

  • Avatar comentarii

    Stefan2023 04.12.2023, 19:36

    Ce chestie, domnu în caz e condamnat pentru luare de mita și domnii sunt cercetați pt dare de mita....în loc sa se salveze de probleme, ei sau scufundat mai mult în probleme.. Necaz mare pt aceasta familie mai ales acum în prag de sărbători... Sunt niște trepte în viata, poți sa urci foarte ușor și în același timp poți sa cobori foarte ușor asa ca stimați domni care va aflați la conducere și aveți funcții mari încercați sa ajutați cât mai multa lume, pt ca Dumnezeu vă va răsplăti în viață.

ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește