Un bărbat de 42 de ani din Roman, judeţul Neamţ, a fost urmărit de poliţişti, cu focuri de armă, în această seară. Şoferul, care nu a oprit la semnalul agenților, avea o alcoolemie de 1,02 mg/litru și fusese surprins de radar cu 165 km/h.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău au oprit autoturismul, care circula cu viteză foarte mare, pe DN 2 E 85, pe direcţia Bacău-Roman, aparatul radar înregistrând viteza de 165 km/oră.
În momentul în care a fost oprit, şoferul a întors şi a plecat de la faţa locului, spre localităţile Bacău, Buhuşi, Piatra Neamţ şi Roman, fiind urmărit de poliţişti, informează Mediafax. Focurile de armă au produ pagube autoturismului.
Autoturismul s-a deplasat pe străzi lăturalnice din orașul Roman, iar la scurt timp acesta a fost găsit de oamenii legii abandonat şi încuiat.
Poliţiştii din Bacău şi Neamţ au efectuat cercetări, în urma cărora şoferul a fost identificat în localitatea Horia, judeţul Neamţ.
Şoferul prins a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Citește și: