Un bărbat în vârstă de 33 de ani din satul Romanovca, raionul Leova, Republica Moldova, a fost oprit, sâmbătă spre duminică, la un control al poliției rutiere. N-a avut puterea să spună nici cum se numește, iar când i s-au cerut actele a căzut din mașină. A fost unul dintre cei 56 de conducători auto prinși în acea noapte în stare de ebrietate la volan pe drumurile din țara vecină, relatează TV8.md.
Polițiștii au fost anunțați de mai mulți localnici că un microbuz Mercedes merge „neregulat” pe șosea. Oamenii legii au identificat și oprit mașina, apoi au încercat să-l legitimeze pe șofer.
Fără succes, însă, pentru că, după ce a deschis portiera, șoferul n-a putut scoate niciun sunet.
„Vă prezentați în stare de ebrietate la volan, domnule!”, a constatat polițistul, văzând starea în care se află bărbatul.
„Cum vă numiți dumneavoastră?”, l-a întrebat de două ori, fără a primi un răspuns, polițistul de la rutieră. În momentul în care șoferului i s-a cerut „un act” acesta a avut prima reacție: a căzut din mașină.
Apoi a încercat, fără succes, să se ridice, bânguind ceva numai de el înțeles.
În urma incidentului, șoferul în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal și riscă o amendă de până la 150.000 de lei moldovenești (aproximativ 38.000 de lei) sau închisoare de până la 4 ani.
În ambele cazuri, bărbatul va fi privat de dreptul de a mai conduce mijloace de transport. Totodată, microbuzul a fost dus într-o parcare specială a poliției.