Un şofer a fost fotografiat, vineri, în timp ce mergea pe contrasens pe Autostrada Timişoara – Arad, poliţiştii reuşind să-l identifice, astfel că vor fi luare măsurile legale împotriva sa.

Fotografia în care apare un şofer la volanul unei maşini cu numere de Arad, care circulă pe contrasens pe Autostrada Timişoara – Arad, a fost postată pe Facebook, vinery, fiind făcută de un alt şofer care circula regulamentar.

Şeful biroului Autostrada A1 Deva – Nădlac, Valentin Burtă, a declarat, conform MEDIAFAX, că şoferul care a circulat pe contrasens a fost identificat şi urmează să fie sancţionat. De asemenea, permisul de conducere îi va fi reţinut.

“Am identificat proprietarul maşinii. Trebuie să-i facem o invitaţie scrisă, care va fi trimisă prin corespondenţă, să se prezinte la biroul nostru şi ulterior vom lua măsurile legale. Urmează să-i fie reţinut permisul de conducere şi va fi sancţionat contravenţional”, a afirmat Valentin Burtă.

Vineri, mai mulți șoferi de camion care au plecat la drum cu mașinile neechipate corespunzător  au provocat probleme  în trafic .

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Cum a reușit Ecaterina Ladin să intre în pielea personajului Dalida din ”Las Fierbinți” ”M-au inspirat secretarele pe care le-am cunoscut!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.