G4Media mai scrie, citând surse din Poliție, că individul, care are 26 de ani, a luat o amendă de 6.090 de lei și i-a fost suspendat permisul pentru un an, pentru conducere pe sens opus, neacordare de prioritate pietonilor, conducere agresivă, faptul că nu a oprit la semnalul polițiștilor și a trecut pe culoarea roșie a semaforului.

Într-o scurtă declarație de presă susținută joi, comisarul-șef Ionel Bratu, șef serviciu accidente rutiere, a spus că tânărul, reținut la 11 ore de la incident, a fost testat, la sediul secției, „cu aparatul alcooltest și drugtest, rezultatul fiind negativ pentru ambele situații. A fost condus la INML pentru recoltarea de mostre biologice și așteptăm rezultatele”, a explicat el. Rezultatele vor veni după câteva săptămâni, scrie G4Media.

Comisarul a spus că nu poate oferi alte detalii despre caz, întrucât fac obiectul unui dosar penal.

În privința faptului că un polițist și patru jandarmi nu au reușit să-l rețină pe șofer, miercuri seară, Poliția insistă că e responsabilitatea altor instituții să judece dacă s-a acționat corect sau nu.

„Pe undeva, poate nu s-au îndeplinit toate procedurile, dar polițistul a făcut tot ce a putut ca să-l legitimeze. Au venit și colegi de la jandarmerie și totuși nu a putut fi dat jos din mașină. Poate nu i-a fost și lui foarte clar (n.r. – polițistului) ce trebuia să facă în momentul respectiv, poate ar fi trebuit să solicite sprijin mai repede”, a declarat comisarul-șef Ionel Bratu.

Șoferul a fost prins joi dimineață de polițiștii Secției 19 și dus la sediul Brigăzii Rutiere. Anterior, agenții îi găsiseră mașina abandonată pe o stradă din sectorul 4.

Până să fie găsit și reținut, bărbatul a postat pe Instagram mai multe înregistrări în care îi amenința pe polițiști.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.