„Suntem pregătiți pentru un schimb și vrem să ne întoarcem în China, în patria noastră”, a spus unul dintre prizonieri.
Ambii soldați chinezi au confirmat că în China sunt pasibili de o posibilă pedeapsă, dar au precizat că sunt pregătiți să suporte consecințele.
„În China, conform legii, dacă participi la ostilități oriunde în lume, vei fi pedepsit”, a menționat Zhang Zhenbao.
„Înțeleg că poate exista o pedeapsă și sunt pregătit pentru asta, pentru că este clar că ar putea exista o pedeapsă pentru participarea mea la război, dar tot vreau să mă întorc acasă la familia mea”, a transmis, la rândul său, Wang Guangjun.
Cei doi au precizat că nu cunosc posibile sentințe în cazul lor, întrucât guvernul chinez nu transmite informații despre acestea.
Soldații chinezi capturați de ucraineni au subliniat că nu au avut nicio legătură anterioară cu autoritățile de stat din China, nu au servit în armată, dar au semnat un contract cu armata rusă după ce au văzut o reclamă pe rețelele de socializare.
Întrebat dacă armata rusă l-a instruit cu privire la cazul în care va fi capturat, Zhang Zhenbao a negat, dar a dezvăluit că cetățenilor străini li s-a inoculat ideea că ar putea „să moară de o moarte foarte crudă în captivitate”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8b9d13ea212ec37b5a6d26ff32f09b19.jpg)
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi, 8 aprilie, că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk și a cerut explicații regimului de la Beijing.
Potrivit lui Volodimir Zelenski, cel puțin 155 de cetățeni chinezi luptă pentru Rusia pe frontul din Ucraina.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0320cd177a7512d93eccc74b56464446.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_daf0804f5f3ca85d27127debe2219b76.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_39e711921c932d8de4f6a6a2eb4fae36.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_722ee7dff7aff5c2cca80081b789264d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e2a3373820379d408f216cfc47a21216.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2ed2331e00a997701f8cdb6ba8858f85.jpg)