Prințesa în vârstă de 67 de ani este nominalizarea partidului Thai Raksa Chart, partidul fondat de aliaţii fostului premier Thaksin Shinawatra, şi reprezintă o mişcare neaşteptată, ce zguduie scena politică thailandeză.

Ubolratana devine astfel principalul contracandidat al şefului juntei militare aflate în prezent la putere.

sora regelui Thailandei candidează pentru postul de premierIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Sora mai mare a regelui Maha Vajiralongkorn și-a pierdut titlul de prinţesă ca urmare a căsătoriei cu un cetăţean american în 1972, de care a divorţat în 1998. Revenită în Thailanda la trei ani după divorţ nu și-a recăpătat titlul de prințesă, dar este văzută de popor ca un membru al familie regale.

Ubolratana s-a născut Lausanne și a fost o sportivă de performanţă, cu studii în SUA, cântăreaţă şi actriţă. Era cunoscută până acum datorită prezenței la diferite festivaluri internaţionale unde a reprezentat cinematografia thailandeză.

Candidatura sa, care nu ar fi fost posibilă fără consimţământul palatului, este văzută drept un pas al fratelui său de a reforma instituţiilor monarhice după moartea tatălui său în 2016.

Noul rege al Thailandei, Maha Vajiralongkorn, cel care a moștenit titlul după moartea tatălui său în 2016, urmează s fie încoronat anul acesta în luna mai, dar își exercită de facto atribuțiile, scrie Agerpres.


Citește și: 48 de ore care au uluit lumea! Rezumatul cazului incredibil al impostorului Matthew Mode, care a fost arestat a doua zi după publicare, în timp ce povestea sa a ajuns pe tot mapamondul


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.