Un profesor bihorean este acuzat că i-a spart capul unui elev de clasa a VI-a: „Nu exagerați, e doar o zgârietură”. Sorin Ban a fost suspendat și este cercetat disciplinar

Comentează
Arhiva foto

Profesorul de matematică Sorin Ban, cu peste 30 de ani de experiență în învățământ și fost director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sântandrei, este acuzat că l-a lovit de trei ori peste cap pe un elev de 12 ani din clasa a VI-a, unde era și diriginte, care făcuse o poznă pe coridor, relatează portalul local Bihoreanul. Dascălul a fost suspendat pe durata anchetei disciplinare.

Incidentul de la școala din Sântandrei, comună cu 10.000 de locuitori din nord-vestul județului, s-a petrecut în după-amiaza zilei de 13 noiembrie.

La finalul unei pauze, după ce deja sunase intrarea la oră, din joacă, un băiat dintr-o clasă de-a VI-a a apăsat din nou şi îndelung soneria aflată pe coridor, lângă sala de clasă.

Profesorul Sorin Ban, dirigintele clasei şi fost director al şcolii, l-a văzut şi, enervat de gestul elevului, s-a dus spre el.

„Când l-a lovit a treia oară, băiatul a dat cu fruntea de perete"

„Copilul mi-a povestit ce s-a întâmplat seara, când a ajuns acasă. Dirigintele i-a dat una peste ceafă, întrebându-l de ce a sunat. Apoi l-a mai lovit de două ori, zicându-i: «Mai sună, hai, mai sună!». Când l-a lovit a treia oară, băiatul a dat cu fruntea de perete", a povestit Gabriel V., tatăl elevului de 12 ani.

Ultima lovitură a fost atât de puternică, încât băiatul şi-ar fi spart capul şi a început să sângereze. Totuşi, profesorul nu l-a dus la cabinetul medical al şcolii şi nici n-a chemat vreun medic să-l vadă. „L-a trimis la baie, să se spele, şi atât", a declarat părintele.

Cadrul didactic n-a anunţat părinţii despre incident, deşi îi cunoaşte, căci au fost vecini în Sântandrei.

Eu l-am sunat seara, după ce mi-a povestit copilul, şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. A zis că şi-a ieşit din fire şi să nu exagerez, că e doar o zgârietură.

Gabriel V. susţine că supărarea i-ar fi trecut dacă profesorul şi-ar fi cerut scuze şi nu ar fi bagatelizat incidentul.

Părinţii l-au dus pe copil la medic, asigurându-se că nu a suferit un traumatism mai grav, şi i-au scos şi un certificat medico-legal, care atestă că a suferit o leziune care necesita „1-2 zile de îngrijiri medicale”.

Familia a sesizat IȘJ Bihor și Poliția

În ziua următoare, familia a sesizat Inspectoratul Şcolar, Poliţia şi pe psihologa şcolii, Andreea Dobriţan, iar aceasta, la rându-i, pe directoarea Aurelia Şerfezi.

Profesorul de matematică a fost anunţat că va fi cercetat disciplinar de o comisie a şcolii, iar până la finalizarea acţiunii va fi suspendat din activitatea didactică, aşa cum prevede legea educaţiei în cazurile de agresiune comise de dascăli.

Ban a anunţat pe grupul de WhatsApp al clasei la care este diriginte că renunţă la această poziţie. Ceilalţi părinţi au reacţionat rapid şi i-au cerut să revină asupra deciziei.

Potrivit Bihoreanul, „corecţia" aplicată de dascăl elevului a fost surprinsă de camerele de supraveghere de pe coridoarele şcolii.

Dacă va fi găsit vinovat, Ban riscă, profesional, o mustrare, o penalizare salarială sau desfacerea contractului de muncă.

Ce spun psihologa școlii și inspectorul școlar general

„Şi eu sunt cadru didactic, înţeleg îngrijorarea colegilor despre posibile exagerări ale părinţilor, dar în acest caz nu a fost o exagerare, părinţii copilului au motive să fie nemulţumiţi. Cât timp sunt angajată a şcolii, nu-mi bat joc de profesia mea şi fac ceea ce legea mă obligă, chiar dacă ajung într-o situaţie ingrată", a spus Andreea Dobriţan, psihologa şcolii.

„Am fost informat despre atitudinea ostilă şi tensionată în şcoală, dar doamna directoare a transmis cadrelor didactice că nu tolerează un asemenea comportament. Fiecare să se pună în pielea părinţilor victimei şi cred că va vedea altfel lucrurile. În rest, comisia de cercetare disciplinară să îşi facă datoria”, a declarat Alin Ştefănuţ, inspector şcolar general IȘJ Bihor.

Cercetat prima dată în 33 de ani de carieră

Profesorul Sorin Ban a insistat că este pentru întâia oară cercetat, după 33 de ani de carieră.

Deocamdată suntem în cercetare, motiv pentru care am să vin cu precizări ulterior. Vreţi să manipulaţi dialogul şi să faceţi din mine ceea ce încă nu s-a decis. Discutăm când se încheie cercetarea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!